Şoferii oftează când trec pe lângă pasajul Pipera şi speră ca municipalitatea să îl deschidă cât mai curând. Sursa: VLAD STĂNESCU
Copiii încing câte o miuţă, iar seara este loc de promenadă. La asta foloseşte Pasajul Pipera din Capitală, care ar fi putut scurta timpul pierdut de şoferi în trafic dacă ar fi fost inaugurat la sfârşitul anului trecut, aşa cum promisese primarul general Sorin Oprescu.
Potrivit studiului pe baza căruia s-a construit pasajul, podul ar urma să fie traversat zilnic de aproximativ 40.000 de maşini. Şoferii ar economisi, în fiecare zi, între 80 şi 120 de minute dacă scurtătura ar fi deschisă. Nu ar mai fi nevoiţi să traverseze tot cartierul Aviaţiei când vin sau pleacă din nordul oraşului.
"Nu ştiu "
Şeful Direcţiei Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, Mădălin Dumitru, a declarat pentru EVZ, pe 15 martie, că mai sunt lucrări de făcut în ceea ce priveşte apele pluviale, partea de luminat public şi izolaţie şi că lucrările vor fi gata în câteva săptămâni. Şefii de la municipiu, însă, nu au precizat nicio dată sigură în care va fi deschis pasajul. "Suntem mulţumiţi. Nu s-a lucrat aşa de pe vremea lui Ceauşescu, într-un an s-a terminat podul. Mai sunt mici retuşuri. E vorba de săptămâni până se va deschide podul", declara Dumitru la jumătatea lunii trecute. Contactat de reporterii EVZ marţi, 10 aprilie, directorul a replicat: "Nu ştiu să vă spun nimic. Sunaţi la biroul de presă, ei au strategiile şi ştiu când va fi gata".
Amânare până la Locale...
"În contract nu sunt incluse în sarcina constructorului riscurile legate de problemele la reţelele electrice. Aceste probleme, precum şi condiţiile meteo din această iarnă, nu au permis realizarea asfaltării acestora", au motivat reprezentanţii Primăriei Capitalei de ce nu sunt de vină constructorii pentru nefinalizarea lucrării