La Editura Taj va apărea în curând volumul Gitanjali de Rabindranath Tagore , Premiul Nobel pentru literatură, primul decernat unui scriitor din afara Europei, 1913. Ediţie este inedită, realizată după originalul în limba bengali, cu 54 cânturi în plus faţă de cele aflate astăzi în bibliotecile românilor. Cu un dosar Nobel, reunind manuscrise în facsimil, discursul lui Tagore de acceptare a Nobelului, fotografii de epocă, scrisori, articole din presa vremii, interviuri. Traducere de Ramona Ceciu, Adelina Patrichi şi Ludmila Shumilov. Cu o prefaţă de Ramona Ceciu. Cu un eseu introductiv de Adelina Patrichi. Publicăm câteva dintre textele acestui volum care lămuresc de ce este Tagore încă apreciat.
Nevoia de Tagore
Un bătrân înţelept, înalt, cu barbă lungă şi plete albe, puţin magician, puţin profet, un erudit care deţine toate mecanismele binelui, păstrătorul cheilor unui tărâm fantastic, înger păzitor al copiilor, idol al celor nedreptăţiţi, luptător pe tărâmul minţii - bătrânul minunat pe care se pare că din când în când vremurile îl cer… Nu, nu este vorba despre vreun personaj aflat azi în mare vogă, Dumbledore al lui Harry Potter sau bătrânul vrăjitor Gandalf al lui Tolkien, nici abatele Faria al lui Monte Cristo, ori bătrânul din străvechea Kalevala, zugrăvit de pensula vreunui pictor finlandez din secolul al XIX-lea, deşi, dacă privim cu atenţie fotografiile bătrânului despre care vorbim şi îl comparăm cu aceste personaje, aşa cum apar ele în ilustraţii de carte, pictură, literatură, muzică sau film, diferenţele sunt aproape insesizabile - se pare că nevoia de el a existat de când lumea şi pământul. Şi atunci el a trebuit inventat. Dar, spre deosebire de cei fictivi, cu care poate fi atât de lesne confundat, bătrânul nostru, cel pe care îl privim în fotografia aceasta îngălbenită de vreme, a trăit în realitate. El se num
