Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cemacon Zalău ar putea aduce BCR în acţionariat ca să-şi reducă datoriile

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 13 aprilie 2012 ·

Conducerea producătorului de materiale de construcţii Cemacon Zalău (CEON), la care acţionar principal este Broker Cluj cu 12,8% din acţiuni, intenţionează să atragă în acţionariat principalul creditor al societăţii, BCR, fiind dispusă să cedeze un pachet de până la 20% din acţiuni în vederea reducerii datoriilor faţă de această bancă.

Cemacon ar putea fi astfel prima companie de pe bursă care îşi restructurează datoriile prin atragerea în acţionariat a principalei bănci creditoare.

Acţionarii societăţii se vor întruni la sfârşitul acestei luni pentru a aproba decizia Consiliului de Administraţie de luna trecută privind încheierea unui contract de consultanţă în vederea reducerii gradului de îndatorare faţă de BCR până la 16 mil. euro de la nivelul actual de 26 mil. euro, precum şi vânzarea unor active importante din patrimoniu, precum platforma Zalău, unde era situată vechea fabrică. La sfârşitul anului trecut Cemacon avea datorii către instituţii de credit în valoare totală de 118,5 mil. lei (circa 27,4 mil. euro).

Pe parcursul şedinţei de ieri titlurile Cemacon Zalău înregistrau un declin de 2,4%, la 0,04 lei/unitate. La acest nivel, capitalizarea companiei este de 2,4 mil. euro. În aceste condiţii, un pachet de 20% din acţiunile Cemacon este evaluat pe bursă la 480.000 de euro.

Cemacon este o companie foarte îndatorată, la 31 decembrie 2011 producătorul de materiale de construcţii înregistrând datorii totale de 128,77 mil. lei (29,8 mil. euro), nivel care întrece de 3,9 ori valoarea contabilă a companiei, care era la aceeaşi dată de 33,4 mil. lei (7,7 mil. euro).

Din cauza datoriilor ridicate compania a plătit anul trecut dobânzi la creditele contractate în valoare de 7,6 mil. lei, de aproape patru ori mai mari comparativ cu cele din 2010. Dobânzile mari la credite au dus compania pe pierdere în 2011, cu un rezultat negativ de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum 49 minute
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 32 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum o ora
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 4 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Nicolae Ciucă, în vizită la Palatul Victoria - Nu a ajuns la un consens cu premierul Marcel Ciolacu privind alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a venit, joi, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a transmis Agerpres. Liderii coaliţiei de guvernare, reuniţi, miercuri, într-o şedinţă lărgită, nu au reuşit să se pună

Infotrafic anunţă restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A3

Mediafax acum 2 ore
„Joi se vor efectua o serie de lucrări care impun restricţii de circulaţie”, transmite Centrul Infotrafic. Astfel, pe autostrada A1 sens Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 109, va fi restricţionată circulaţia pe prima bandă pentru efectuarea de repa

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum o ora
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 3 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°