Simona Gogîrlă antrenează de doi ani Rapidul. A luat o echipă aproape desfiinţată şi acum e la un pas de promovare în prima ligă.
A jucat doar la echipe mari. Ca antrenor a luat-o însă de jos. Ştie că într-o zi va ajunge pe banca unei formaţii de top
De doi ani, Simona Gogîrlă (37 de ani) antrenează echipa de fete a Rapidului. O formaţie ajunsă în liga a doua, căreia nimeni nu-i mai dădea vreo şansă de redresare. Îi place ceea ce face, ar sta şi zece ore în sală, pe zi, doar să ştie că jucătoarele sale au mai progresat un pic.
A jucat handbal la cel mai înalt nivel, la Oltchim, la Krim Ljubljana, la Gyor, la Itxako, la Rulmentul Braşov. A avut de la cine învăţa. Visează ca într-o zi să stea pe banca echipelor pe la care a trecut ca handbalistă. Şi să antreneze şi "naţionala" României.
- Simona, e grea munca de antrenoare? Cum te descurci?
- Ooo, e foarte grea, dar dacă îţi place ceea ce faci, nu ţi se mai pare la fel de greu. E mult mai dificilă decît cea de handbalistă. Pe teren erai una singură, intrai şi încercai să-ţi faci treaba. Aici, trebuie să fii în pielea fiecăreia, să le faci să joace cum vrei tu. În plus, trebuie să fii psiholog, pedagog, tată şi mamă. Sînt la început de drum, sînt la o echipă mică, e şi mai greu, dar nu abandonez
- Te-ai decis dintr-o dată să nu mai joci, deşi puteai să o mai faci la nivel mare. De ce?
- Pentru că nu doream să ajung în momentul în care oamenii să strige după mine, "Babo, ieşi afară, că nu mai poţi!". În plus, visam să devin antrenoare. Să o iau de jos, să construiesc o echipă cum vreau eu. Nu credeam însă că va fi aşa dificil.
- Ce ţi se pare cel mai dificil în noua ta ipostază?
- Faptul că nu sînt numai antrenoare. Sînt la un club mic, trebuie să alerg şi după bani, să fac rost de resurse financiare ca să plătim salariile. Mă ajută clubul, doamna Vali Caciureac, preşe
