Săptămâna Luminată este prima săptămână care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos şi se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii (a Sfântului Apostol Toma).
Pentru creştinii ortodocşi, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paşte, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).
Săptămâna Luminată stă sub semnul luminii şi prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele ”Veniţi de luaţi lumină”. Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale. Din noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă ”Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”, prin noul Ierusalim făcându-se referire la Ierusalimul cel veşnic, eshatologic.
Slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise. Astfel, privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic, ceea ce simbolizează uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului, dar şi ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim în momentul morţii Mântuitorului.
În primele secole ale creştinismului, în timpul Săptămânii Luminate, catehumenii (cei care se pregăteau să primească taina Botezului) care erau botezaţi în noaptea de Paşti purtau haine albe, simbol al bucuriei Învierii.
În această perioadă, slujbele Bisericii sunt deosebite de cele din restul anului. Toate cântările şi citirile din această perioadă a Săptămânii Luminate fac referire directă la Învierea din morţi a Mântuitorului. Slujbele sunt mai frumoase prin această bucurie a Învierii de care sunt inundate toate rânduielile liturgice. Chiar şi slujba înmormântării celor care au adormit în timpul acestei săptămâni e diferită de rânduiala obişnuită, căci se cântă aceleaşi cântări ale canonului Învierii Domnului şi Hristos a înviat, în loc de Veşnică pomenire.