Constat, dar nu inteleg cum se poate ca un mare creator sa fie un ticalos, de vreme ce opera sa cultiva valori contrare. In plus, sint multe cazuri cind biografia nu are cum sa fie rupta categoric de opera, iar eu cred ca literatura isi extrage sevele mai ales din experientele autentice, ca ea presupune un obligatoriu angajament existential. Am participat, cu vreo 2 saptamini in urma, la un Colocviu al tinerilor critici, organizat la Bucuresti de Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, in cadul caruia s-a dezbatut, printre altele, si problema, de maxima actualitate, a biografiei scriitorilor decupata din dosarele CNSAS. Am citit, fara sa am vreo revelatie, si lucrarea Ioanei Diaconescu, Scriitori in arhivele CNSAS(din care retin ideea ca tot ceea ce avem la indemina acum reprezinta o forma selectata, incompleta a unor documente realizate si ele tendentios). O tema spinoasa, incomoda, greu de tratat la modul publicistic. Care este atitudinea corecta a unui critic literar fata de nu putinele cazuri ale unor scriitori buni sau foarte buni care au pacatuit, devenind unelte ale sistemului opresiv ce purta numele de Securitate? De citeva ori, chiar in cadrul rubricii de fata, m-am pronuntat destul de taios, nemaiavind rabdarea sa vad si nuantele. Or, imi dau seama de la o vreme, in astfel de situatii nuantele sint extrem de importante, vina nefiind identica in cazul unui scriitor care a facut ani grei de puscarie si in cel al altuia care a turnat din interes meschin, din oportunism. Sigur, exista si exceptiile luminoase ale eroilor (Paul Goma, de pilda), dar ele nu pot fi, prin natura lor, normative. Oricum, e mai bine sa nu ai pretentia ca poti emite verdicte clare cind e vorba de compromisul altuia, mai ales cind ai marele noroc, cum il are generatia mea, de a trai in vremuri normale, cind nimeni nu te mai constringe sa faci lucruri impotriva propriei constiinte (ceea