# Mihai Costea a intrat în locul anemicului Rusescu şi a marcat golul victoriei, în timp ce Răduţ, care l-a înlocuit pe Tibi Bălan, a avut un procentaj incredibil de pase reuşite # Modificările au fost făcute de Stoichiţă sau au fost comandate de Gigi Becali, prin intermediul lui MM Stoica?
Oţelul - Steaua 1-0, la pauză. Steaua nici măcar nu trăsese pe poartă. Oţelul - Steaua 1-2 final, cu o repriză secundă perfectă pentru Tănase şi compania. Ce s-a întîmplat după terminarea primelor 45 de minute şi pe parcursul celei de-a doua reprize pentru ca prestaţia Stelei să se schimbe cu 180 de grade?
Click aici pentru rezumatul VIDEO al partidei!
Costea şi Răduţ, lozuri cîştigătoare
Două modificări de efectiv, care au reuşit să îmbunătăţească prestaţia echipei şi chiar să întoarcă rezultatul jocului. La pauză a fost scos din teren Rusescu şi a intrat Mihai Costea. Mutarea a fost surprinzătoare din două motive. Primul: Rusescu e golgeterul la zi al Stelei, iar Mihai Costea nu mai marcase de peste 4 luni. Rezultatul? Costea a avut cifre incomparabil mai bune ca ale lui Rusescu şi a şi marcat golul care a decis meciul. A doua modificare s-a produs în minutul 66. A ieşit Tibi Bălan şi a intrat Răduţ, acest din urmă avînd un procentaj al paselor reuşite uluitor, de 92 la sută, la fel cum are aproape meci de meci Xavi, în meciurile Barcelonei. Răduţ a adus claritate în joc şi Steaua a dominat, a marcat şi a cîştigat.
"Ştie şi cel care a avut telefonul"
Marea întrebare care s-a iscat după meci e cine a gîndit şi a decis cele două modificări. Gigi Becali a făcut o declaraţie care lasă să se înţeleagă că el a comandat rocada Rusescu-Costea. "Doar 6 ochi ştiu cine a făcut schimbarea aceasta: adică eu, Stoichiţă şi cel care a avut telefonul pe bancă", a spus Becali, care a indicat, indirect, că l-a sunat în pauză pe MM şi i-a z