Dezamăgiţi de lipsa de deschidere a Bisericii şi de scandalurile în care au fost implicaţi clerici, occidentalii se îndepărtează de religie.
Europa Occidentală pare să-şi fi pierdut credinţa. Irlandezii, portughezii, olandezii, francezii şi britanicii se îndepărtează tot mai mult de religia în care s-au născut.
În Irlanda, ţara privită odinioară drept un tărâm al oamenilor credincioşi, majoritatea se declară acum în dezacord cu doctrina bisericească, scrie publicaţia „The Independent".
Potrivit unui studiu recent, făcut de Asociaţia Preoţilor Catolici, un organism cu vederi liberale, trei sferturi dintre catolici afirmă că învăţăturile bisericii privind sexualitatea sunt irelevante pentru ei. Aproape 90% afirmă că preoţilor ar trebui să li se permită să se căsătorească. Acelaşi studiu relevă că numai o treime dintre catolici merg la slujbă cel puţin o dată pe săptămână.
Deşi studiul arată că foarte mulţi s-au îndepărtat de cultul religios în care s-au născut, este puţin probabil ca Biserica să facă un pas spre enoriaşii dornici de schimbare.
În urmă cu mai bine de o săptămână, părintele Tony Flannery, unul dintre fondatorii Asociaţiei Preoţilor Catolici, recunoscut pentru deschiderea sa în privinţa unor subiecte delicate precum celibatul preoţilor şi contracepţia, a fost trimis de Vatican, pentru şase săptămâni, la o mănăstire „pentru a se ruga şi pentru a reflecta".
În Portugalia, numărul persoanelor care se declară catolice a scăzut cu 7,4% în circa 10 ani, relevă portugaldailyview.com.
Nu se mai regăsesc
Potrivit datelor culese la nivelul anului 2011, 79,5% din portughezi s-au declarat catolici, faţă de 86,9% în 1999. Dacă unii au îmbrăţişat un alt cult religios, alţii au afirmat că nu aparţin niciunei confesiuni. Studiul a arătat că, în Portugalia, numărul celor care se declară