Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un pilot care abia se trezise din somn a PLONJAT cu avionul plin de pasageri, convins că urmează o coliziune cu o altă aeronavă. 16 persoane aflate la bord au fost rănite

Publicat in Gandul, marți 17 aprilie 2012 ·

Un pilot al Air Canada, care tocmai se trezise după o perioadă de odihnă în timpul unui zbor de noapte, a crezut că avionul se va lovi de un altul care venea din faţă şi a plonjat brusc, rănind 16 persoane, potrivit unui raport de anchetă publicat luni, relatează AFP.

"Probabil confuz şi dezorientat", copilotul a considerat planeta Venus un alt avion, după care a crezut, în mod eronat, că un avion al armatei americane, vizibil cu ochiul liber, se îndreaptă spre el, arată un document al Biroului pentru securitatea transporturilor din Canada.

De fapt, avionul era la 300 de metri deasupra şi nu prezenta niciun pericol.

Incidentul s-a produs în noaptea de 13 ianuarie 2011 în cazul unui avion care se deplasa între Toronto şi Zurich, la jumătatea drumului, deasupra Atlanticului, în timp ce avionul era pe pilot automat, precizează raportul.

Când copilotul a împins manşa, avionul a plonjat brusc 120 de metri, apoi căpitanul a reluat rapid comanda şi a urcat la 243 de metri.

Paisprezece pasageri şi doi membriai echipajului au fost răniţi în timpul manevrei. Ei nu purtau centurile de siguranţă, deşi semnalul luminos le indicase acest lucru cu 40 de minute mai devreme, avionul apropiindu-se de o zonă cu turbulenţe.

Zborul a continuat fără incidente. La Zurich, şapte pasageri au fost duşi la spital, de unde au fost externaţi la scurt timp.

"Odihna la comenzi" este autorizată pe rând la avioanele de linie. Ea poate dura până la 40 de minute, după care pilotul trebuie să nu preia comanda timp de cel puţin 15 minute, pentru a fi sigur că s-a trezit.

Un pilot al Air Canada, care tocmai se trezise după o perioadă de odihnă în timpul unui zbor de noapte, a crezut că avionul se va lovi de un altul care venea din faţă şi a plonjat brusc, rănind 16 persoane, potrivit unui raport de anchetă publicat luni, relatează AFP.

"Probabil

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah ucis de Israel. În 32 de ani la conducere, a transformat gruparea din Liban într-o forță regională

HotNews acum 12 minute
Sayyed Hassan Nasrallah a condus Hezbollah-ul din Liban de-a lungul deceniilor de conflict cu Israelul, ocupându-se de transformarea grupării într-o forță militară cu influență regională și devenind una dintre cele mai proeminente figuri arabe din u

Vremea se schimbă radical în București. Vijelii și ploi torențiale prognozate pentru weekend

HotNews acum 49 minute
Capitala va fi lovită de ploi abundente și vânt puternic începând de duminică dimineața. Temperaturile vor scădea semnificativ, potrivit meteorologilor. Sâmbătă, 28 septembire, în București cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la mode

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 3 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 12 minute
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 3 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum o ora
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile în Maldive

Mediafax acum o ora
Deşi criza a trecut, iar graniţele s-au deschis, nevoia de a evada din cotidian a rămas. În acest scop, o familie de români a plătit 84.000 de euro pentru o vacanţă în Maldive, declară Cosmin Marinof, CEO-ul agenţiei turistice Dertour. „Am vândut o

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 4 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

Armata israeliană continuă să bombardeze intens suburbiile din sudului Beirutului. Lider Hezbollah, vizat de lovituri

HotNews acum 4 ore
Israelul continua atacurile sâmbătă dimineaţa asupra suburbiilor din sudul Beirutului, bastion al Hezbollah, unde un raid de o violenţă fără precedent l-a vizat vineri, potrivit presei israeliene, pe liderul mişcării armate pro-iraniene, Hassan Nasr

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°