”Jurnalistul nu trebuie să fie în relații prea strânse mai ales cu politicienii” declara sentențios Ion Cristoiu prin februarie într-un interviu pentru paginademedia.ro. Așa este. Teoretic. În practică însă, Ion Cristoiu reușește performanța de a se apropia până la identificare de omul politic, ocolind orice întrebare care l-ar putea pune în dificultate pe interlocutor, în cazul acesta pe Adrian Năstase, fost premier și șef de partid, actualmente justițiabil, deținând deja o condamnare recurabilă. Cristoiu recidivează în osanalele ridicate acestui personaj, care a atins culmi nebănuite de arivism și arghirofilie, ilustrate din belșug cu imaginile propriei opulențe de bugetar pe viață pentru deliciul presei și al poporului, de grija căruia, ca om de stâga, nu poate dormi. Într-un editorial din ziarul Adevarul publicat în martie îl ridică în slăvi pe autorul Adrian Năstase susceptibil de a fi fost ”cel mai bun premier postdecembrist”, un mare strateg care a făcut din FSN un partid european, ce mai, un adevărat ”neamț” și care, trecut ”prin infernul a trei anchete DNA” reușește, zice Cristoiu, ”o realizare ieșită din comun”: publicarea ultimelor trei volume dintr-un proiect megalitic.

Interviul pentru care ”maestrul Cristoiu”, cum îl alintă permanent moderatorul Nelu Barbu al emisiunii Ultimul cuvânt de pe B1TV, s-a pregătit intens, a reușit să fie o exegeză stupefiantă a cuvântării rostite de Năstase la un congres recent. În locul întrebărilor care trebuie puse, Ion Cristoiu s-a apucat să disece filosofia adâncă a discursului, termenii cu înțelesuri abisale pentru viitorul politicii românești cum ar fi de exemplu ”naționalismul economic”, mutațiile onto-gnoseologice pe care acest discurs le aduce în gândirea politică a stângii, cât mai ales semnificațiile simbolico-magice ale gestului de a rupe public scrisoarea președintelui statului, gest crucial al pupilul