Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile reglementate au crescut până la de 10 ori peste inflaţie, în ultimii 21 de ani

Publicat in Adevarul, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Statul bate tot la scumpiri de-a lungul ultimelor două decenii, iar liberalizarea preţurilor nu s-a încheiat încă. Preţurile reglementate de stat au crescut faţă de 1990 chiar şi de 37.000 ori, de 2 până la 10 ori peste rata inflaţiei din ultimii 21 de ani, topul fiind condus de apă şi salubritate, gaze, căldură şi electicitate, deşi liberalizarea unora nu s-a încheiat, iar privatizarea încă se negociază cu FMI.

Din topul primelor 10 categorii de produse şi servicii cu cele mai mari scumpiri înregistrate în 2011 comparativ cu octombrie 1990, de când există date comparbile pe indicele preţurilor de consum, mai mult de jumătate sunt tarife din sectorul public şi preţuri controlate sau reglementate de stat, reiese din datele transmise de Institutul Naţional de Statistică la solicitarea MEDIAFAX.

Dacă rata inflaţiei a fost de 375.288,6%, tarifele la apă, canalizare şi salubritate au crescut în această perioadă cu 3.713.336%, adică de peste 1.000 de ori faţă de preţurile din 1990.

Tarifele la gaze naturale şi gaze lichefiate au urcat spre exemplu cu peste 12.000% respectiv 15.000%, iar preţul biletelor CFR s-au scumpit cu aproape 9.000%; Faţă de octombrie 1990, energia termică s-a scumpit cu 8.500%, iar energia electrică cu aproape 7.000%. Pentru comparaţie, în ultimii 20 de ani preţurile au crescut pe medie cu 3.750%.

Diferenţa se atenuează în ultimii zece ani, chiar când o parte din preţuri au fost dereglementate şi unele companii privatizate, deşi tarifele şi preţurile regelementate de stat rămân cu un ritm de creştere peste medie. Potrivit INS, preţurile au crescut în ultimii zece ani de aproape 2,5 ori faţă de 2001.

De remarcat că, în ultimii zece ani, benzina s-a scumpit la jumătate comparativ cu creşterea preţurilor la gaze naturale şi semnificativ mai puţin decât energia termică sau transportul CFR.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum o ora
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 54 minute
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Cod roşu de vreme rea în trei judeţe: Grindină de mari dimensiuni şi vijelii puternice

Mediafax acum 46 minute
Meteorologii au emis o avertizare cod roşu pentru localităţi din Gorj, Dolj şi Mehedinţi valabilă până la ora 21.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu viteze de peste 90 km/h, averse torenţiale şi frecvente

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum o ora
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 57 minute
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum 41 minute
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 4 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum o ora
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°