Unul dintre noii prorectori ai Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş este prof. dr. Angela Borda, şeful disciplinei de Histopatologie şi medic primar anatomo patolog la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, decizia de numire în noua funcţie fiind semnată în cursul zilei de ieri de rectorul universităţii. De opt ani de zile ocupă şi funcţia de director al Departamentului de Relaţii Internaţionale a universităţii, funcţie din care a ajutat la dezvoltarea relaţiilor internaţionale dintre diverse universităţi.
Din noua sa funcţie va profita să dezvolte programul Erasmus cu universităţi de medicină din întreaga lume.
Reporter: Aţi fost numită prorector al UMF Târgu Mureş. Ce au în comun funcţia nouă şi cea pe care aţi deţinut-o anterior?
Dr. Angela Borda: De opt ani de zile sunt şi directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi în cadrul acestui departament m-am ocupat de dezvotarea relaţiilor internaţionale ale universităţii. Aceasta include programele Erasmus, care sunt programe pentru studenţi şi cadre didactice, precum şi acordurile bilaterale cu o serie întreagă de universităţi partenere. Practic va fi o continuare şi o dezvoltare a activităţii pe care am avut-o de câtva timp.
Rep.: Cu ce gânduri aţi preluat noua funcţie?
A.B.: Cu planuri foarte mari, pentru că în calitate de director eram într-un fel mai limitată în dezvoltarea acestor relaţii. Eu sper că voi dezvolta mult mai mult relaţiile internaţionale în sensul multiplicării acordurilor bilaterale pentru burse Erasmus pentru studenţi şi acoperirea unor alte zone care în momentul de faţă nu sunt acoperite. Mă refer în special la zonele anglofone şi zonele unde se vorbeşte limba germană, care în momentul de faţă nu sunt acoperite. Majoritatea acordurilor pe care le avem sunt cu Ungaria, Italia, Franţa şi Spania. Un lucru esenţial pentru dez