Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andra Gavril: "Moţu Pittiş m-a luat de mână şi m-a urcat pe scenă”

Publicat in Jurnalul, joi 19 aprilie 2012 ·

● Jurnalul Naţional: Se fac zece ani de când realizezi Jurnalul Cultural. Cum au fost, zbuciumaţi, liniştiţi?

● Andra Gavril: Abia acum, după 10 ani, îmi dau seama cât de inconştienţi eram în 2002. Habar n-aveam în ce ne băgam. Jurnal Cultural era atunci, e şi acum, singura emisiune de ştiri exclusiv culturale din Europa. S-au întâmplat atât de multe în vremea asta, am trecut prin atât de multe întâmplări, încât ar putea să pară istovitor, da. Partea frumoasă a unei emisiuni în direct e că mereu se iveşte neprevăzutul, că nu ai două seri la fel. Aşa că nici vorbă de rutină. Merg la serviciu cu bucurie în fiecare zi, mi-e drag de colegii mei, e a doua casă pentru mine.

● Ce oameni speciali ai cunoscut, prin intermediul Jurnalului?

● Mi-e greu să aleg doar câteva dintre întâlnirile pe care le-am avut în aceşti 10 ani. Sunt mii de oameni... Şi tot atâtea poveşti, încercări, dorinţe... Actori, muzicieni, scriitori, artişti plastici... E imposibil să îi numesc pe toţi. Dorinţa mea ar fi să îi pot aduce înapoi pe artiştii uriaşi care au plecat din lumea asta. Pe ei aş vrea să îi mai ascult un pic. Să le mai spun o dată că îi iubesc şi că le mulţumesc...

● Eşti actriţă de meserie. Ai fost pusă vreodată în situaţia de a alege între televiziune şi scenă?

● Ai mei ne-au dus la teatru, pe mine şi pe fratele meu, de mici. Am crescut cu Octavian Cotescu, Gina Patrichi, Ştefan Iordache, Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Irina Petrescu, Leopoldina Bălănuţă, Mitică Popescu, Valeria Seciu, Oana Pellea, spectacolele lui Liviu Ciulei şi Vlad Mugur. Eram în clasa a şaptea când m-am hotărât să dau la teatru. Primii oameni care au aflat au fost Emilia Popescu şi Moţu Pittiş. Era perioada în care Moţu Pittiş reuşea să umple sălile cu adolescenţi care veneau să asculte poezie. Pare incredibil, nu? Asta era "Cântec despre mine însumi". Poezi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-ALERT în București de vijelii și vânt puternic

Wall-Street.ro acum 47 minute
Autoritățile din Capitală eu transmis către locuitorii Capitalei un mesaj de tip RO-ALERT de vreme rea. Este vorba despre o avertizare meteo de vreme rea care anunță vijelii și vânt puternic. Locuitorii Capitalei au fost informați printr-un mesaj de

Război în Gaza, ziua 245. Patru ostatici israelieni au fost salvaţi de armată

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514447" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Forțele israeliene au salvat sâmbătă patru ostatici în viață din centrul Fâșiei Gaza, a declarat armata, potrivit The Guardian. Cei patru ostatici, trei

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum 55 minute
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au desenat sicrie pe ziduri însoţite de cuvintele „soldaţi francezi în Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV, citată de N

Peste 2.800 de angajaţi de la MAI vor asigura, duminică, ordinea şi siguranţa publică la alegerile europarlamentare şi locale

News.ro acum o ora
Peste 2.800 de angajaţi ai structurilor MAI vor asigura, duminică, un climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi pentru autorităţile administraţiei publi

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum o ora
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 2 ore
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 4 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Proprietarul câinelui care a mușcat o mamă și pe fetița ei într-un parc din București a fost reținut

Ziare.com acum o ora
Proprietarul câinelui care a mușcat, joi, 6 iunie, o mamă și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiști, susțin surse pentru g4media.ro. Potrivit acestora, suspectul urmează să fie prezentat procurorului pentru luarea m

Care este starea premierului Danemarcei, după ce fost atacată în piața din Copenhaga. Ce probleme de sănătate acuză

Ziare.com acum 3 ore
Cabinetul premierului Danemarcei, Mette Frederiksen, a informat sâmbătă că aceasta a suferit o entorsă cervicală uşoară în urma atacului căruia i-a căzut victimă vineri seara, când un bărbat a lovit-o în piaţa Kultorvet din Copenhaga, transmite Reut

Vremea

București
acum

27°
sâm.

22°/30°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°