● Jurnalul Naţional: Se fac zece ani de când realizezi Jurnalul Cultural. Cum au fost, zbuciumaţi, liniştiţi?
● Andra Gavril: Abia acum, după 10 ani, îmi dau seama cât de inconştienţi eram în 2002. Habar n-aveam în ce ne băgam. Jurnal Cultural era atunci, e şi acum, singura emisiune de ştiri exclusiv culturale din Europa. S-au întâmplat atât de multe în vremea asta, am trecut prin atât de multe întâmplări, încât ar putea să pară istovitor, da. Partea frumoasă a unei emisiuni în direct e că mereu se iveşte neprevăzutul, că nu ai două seri la fel. Aşa că nici vorbă de rutină. Merg la serviciu cu bucurie în fiecare zi, mi-e drag de colegii mei, e a doua casă pentru mine.
● Ce oameni speciali ai cunoscut, prin intermediul Jurnalului?
● Mi-e greu să aleg doar câteva dintre întâlnirile pe care le-am avut în aceşti 10 ani. Sunt mii de oameni... Şi tot atâtea poveşti, încercări, dorinţe... Actori, muzicieni, scriitori, artişti plastici... E imposibil să îi numesc pe toţi. Dorinţa mea ar fi să îi pot aduce înapoi pe artiştii uriaşi care au plecat din lumea asta. Pe ei aş vrea să îi mai ascult un pic. Să le mai spun o dată că îi iubesc şi că le mulţumesc...
● Eşti actriţă de meserie. Ai fost pusă vreodată în situaţia de a alege între televiziune şi scenă?
● Ai mei ne-au dus la teatru, pe mine şi pe fratele meu, de mici. Am crescut cu Octavian Cotescu, Gina Patrichi, Ştefan Iordache, Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Irina Petrescu, Leopoldina Bălănuţă, Mitică Popescu, Valeria Seciu, Oana Pellea, spectacolele lui Liviu Ciulei şi Vlad Mugur. Eram în clasa a şaptea când m-am hotărât să dau la teatru. Primii oameni care au aflat au fost Emilia Popescu şi Moţu Pittiş. Era perioada în care Moţu Pittiş reuşea să umple sălile cu adolescenţi care veneau să asculte poezie. Pare incredibil, nu? Asta era "Cântec despre mine însumi". Poezi
