Fiecare intră într-un mariaj cu intenţia prostească de a-i arăta ăluilalt pe ce podoabă a pus mâna.
Bărbaţii îşi caută neveste care să-i scape pe ei de griji. Femeile îşi caută bărbaţi care să-i scape de griji pe părinţi. Într-un mariaj, fiecăruia i se năzare că el duce tot greul. E la fel ca în sport, la serviciu sau în marinărit.
Eu cresc copiii, tu creşti conturile. Problema e că ăia micii cresc oricum, graţie biologiei mondiale, iar conturile prezintă malformaţii. Caz în care persoana responsabilă cu bunăstarea materială a familiei are, paradoxal, mai multe spaime decât cea care dospeşte puii. Fiecăruia i se pare că e buricul casei.
O fostă colegă făcuse intempestiv un copil cu un golan pe care îl iubea cu încăpăţânare. La capătul unei naşteri cu mai multe moaşe decât bucurii, tătânele a semnat de primire, cu plaivazul transpirat, iar guguloiul nou-născut a căpătat numele lui, sub strâmbătura bugetară a unei tanti moraliste de la un ghişeu. Pe urmă, timp de vreo opt ani, el i-a tot scos ei ochii că a fost un gentălmen, că şi-a asumat progenitura. Ea, deşi neluată de nevastă şi neiubită în calitate de născătoare, ofta şi se purta de parcă el era un ciorchine de virtuţi, totuşi. I se părea un viteaz care, pe lângă că avusese curajul să n-o ceară nici de-al dracului în căsătorie, fusese suficient de brav ca să-i spună că n-a fost de acord nici cu pruncul - cu toate că, treacă de la el, acum îl iubeşte.
Fiecare intră într-un mariaj cu intenţia prostească de a-i arăta ăluilalt pe ce podoabă a pus mâna. La capătul unei convieţuiri îndoielnice, analiza de caz e dramatică. Martorii ei şi martorii lui se vor încăiera în minciuni şi subiectivisme, spre a obţine un verdict glorios. Iar copiii o încasează oricum, factura tristeţii vine pe adresa lor.
O amică de-a mea s-a iubit fermecător cu un tip însurat, era printre puţinii car