Are 16 cilindri, 1.001 cai putere, ajunge la 100 de kilometri pe oră în 2,5 secunde şi are un preţ de peste 1 milion de dolari. Acestea sunt caracteristiciile unei maşini Bugatti, potrivit "Business Insider".
Ceea ce a început ca o simplă idee, astăzi, a reuşit să ajungă cu ajutorul Grupului Volkswagen un nume de referinţă atunci când este vorba de viteză şi lux.
CLICK PE FOTOGALERIE pentru a vedea poze din fabrica Bugatti
În 1909, a fost înfiinţată compania Bugatti în Molsheim, Franța (Germania la aceea vreme) ca producător de automobile de înaltă performanță, de Ettore Bugatti un cetățean de origine italiană, descris ca un geniu excentric.
CLICK PE FOTOGALERIE pentru a vedea mai multe poze din fabrică
Compania originală este legendară pentru producția unora dintre cele mai exclusiviste automobile din lume, precum și unele dintre cele mai rapide.
Firma inițială Bugatti a dat faliment din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial, la fel ca multe alte mărci de lux. Moartea fiului fondatorului, Jean Ettore a fost, de asemenea, un factor favorizant al declinului societății.
Compania, aflată într-o luptă financiară, și-a lansat ultimul model în 1950, înainte de a fi cumpărată ca partea unei companii care producea piese de avione.
Astăzi marca Bugatti este deținută de Grupul Volkswagen, care l-a revigorat ca un constructor de automobile de serie limitată, exclusiv de modele sport.