Cu aproape o lună până la alegerile locale, încep să zumzăie în mediu (prin media) felurite informaţii, de la mostre de ridicol cum ar fi pre-campania (sic!) organizată de PRM, la traseism şi trădare – mascate abil sub mantia dizidenţei (de partid) dar care păcălesc din ce în ce mai puţină lume.

Că avem o clasă politică (în genere) predispusă la bâlci şi afaceri personale, nu mai miră pe nimeni de mult. Încă de mai bine de un an se lansa (de exemplu aici) ideea unei construcţii politice noi, care să nu mizeze pe bani negri (nici măcar gri), să fie transparentă şi corectă în ceea ce priveşte deciziile, în care să nu fie primiţi colaboratori / informatori ai securităţii oricât de multă putere sau bani ar etala (se aude şi la PNL?), care să furnizeze mecanisme clare de revocare din funcţie a aleşilor care greşesc (grav) cu sau fără intenţie.

Dar cum vorba multă şi intenţiile bune nu ţin loc de experienţă şi/sau finanţare, acea construcţie politică a rămas la stadiul de groapă pentru o viitoare fundaţie, pe care fundaţie poate, alte generaţii să apuce să construiască ceva.

Până atunci, însă, vă propun analiza unei idei: candidaţii independenţi (reali).

Din start vreau să insist pe faptul că o asemenea soluţie – susţinerea candidaţilor independenţi – nu se poate face “cu ochii închişi”, doar în virtutea independenţei şi nici nu poate reprezenta o strategie pe termen lung. Fiecare candidat independent trebuie analizat (ca orice alt candidat) şi pus faţă în faţă cu întrebări ca “cine e?” şi “ce vrea?” dar mai ales “putem avea încredere în el?”.

În plus, am fost deja “muştruluit” pentru ideea de a sprijini oameni apolitici (sau “anti-politici”) spre o funcţie şi un sistem care pot exista doar politic. Sunt de acord, dar aici nu este vorba despre fronda, despre a fi anti-sistem, anarhist în vreun fel sau vreo direcţie. E vorba de aici şi acum, de