Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naveta Discovery, ultimul zbor

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 21 aprilie 2012 ·

Discovery, cea mai veche navetă a Agenţiei Spaţiale Americane NASA, a făcut săptămâna trecută ultimul său zbor, înainte de a se „odihni“ la un muzeu afiliat Institutului Smithsonian

Naveta Discovery a aterizat marţi pe Aeroportul Internaţional Dulles după ultima misiune, nu înainte de a plana maiestuos deasupra capitalei americane Washington D.C., o scenă care a captat atenţia tuturor celor aflaţi la acea oră pe străzile metropolei, relatează Daily Mail. Prinsă de un transportator NASA 747, Discovery a plutit deasupra Monumentului Washington, Casei Albe şi Clădirii Capitoliului, pentru ca apoi să aterizeze în aplauzele celor care au avut prilejul să asiste la această scenă măreaţă.

Veterana Discovery va fi găzduită de Muzeul Aviaţiei din Virginia, unde va lua locul actualului chiriaş al NASA, respectiv naveta Enterprise. Agenţia Spaţială a anunţat că noul cămin al acesteia din urmă va fi Muzeul Marinei, Aviaţiei şi Cosmosului din New York, unde va ajunge după o ceremonie similară cu cea dedicată în această săptămână navetei Discovery. Enterprise, care iniţial nu a fost construită pentru zboruri spaţiale, a fost pusă în funcţiune în 1976 şi s-a ridicat de la sol pentru prima dată în 1977. Vehiculul, care a constituit o piesă esenţială în dezvoltarea programului spaţial al NASA înainte de lansarea navetei Discovery, în 1981, este expus la Muzeul Smithsonian din 1985.

Discovery este prima dintre cele trei navete spaţiale NASA scoase din uz care se îndreaptă spre un muzeu: Endeavour va zbura spre Los Angeles în această toamnă, în timp ce Atlantis va rămâne în muzeul Centrului Spaţial Kennedy. Discovery a fost lansată în spaţiu pentru prima dată pe 30 august 1984 şi a fost retrasă după misiunea din februarie 2011, când a transportat componente esenţiale pe Staţia Spaţială Internaţională.

Despărţire emoţionantă

Discovery a părăsi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 3 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Percheziţie la locuinţa cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază - VIDEO

News.ro acum 22 minute
Poliţiştii fac, luni seara, o percheziţie la locuinţa din Bucureşti a cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază. Potrivit unor surse judiciare, percheziţia are loc la un imobil

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 4 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Olanda permite Kievului să folosească avioanele F-16 în atacuri asupra ţintelor militare în Rusia

G4Media acum 43 minute
Ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, a asigurat luni că Ucraina va fi autorizată să folosească în atacuri asupra teritoriului rus cele 24 de avioane F-16 pe care Olanda le va dona armatei ucrainene, relatează agenţia EFE, citată de Agerpr

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum 2 ore
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum o ora
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

21°/25°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°