Președintele PDL București și fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, susține inițiativa unui consilier general al bucureștiului, Horia Scarlat, care propune interzicerea montării plăcuțelor prin care edilii își arogă meritele pentru o anumită investiție.
Aceasta povestește pe blogul ei că zilele trecute, umblând prin Bucureşti a citit pe o placuţă agăţată de un stâlp că în zonă există sistem de supraveghere video. „Preţ de o secundă, în minte mi s-au amestecat două gânduri. Unul pe care îl aveam frecvent când, în calitate de ministru, semnam cu primăriile contracte de finanţare europeană pentru astfel de reţele video. Era vorba despre incapacitatea acestor primării de a genera adevarate proiecte sociale preferând proiecte tip, simple, în condiţiile în care erau componentă obligatorie în planurile de dezvoltare urbană. Alt gând era despre faptul că, în mod cert, sistemul respectiv era finanţat din POR şi, sigur, contractul semnat cu mine”, a explicat Elena Udrea.
Numai că, după câteva secundă a citit şi continuarea: „Primarul de sector ne anunţa că proiectul i se datorează. Lui, direct şi total, nici măcar Primăriei! Mi s-a părut penibil şi exagerat şi mi-am amintit de nenumăratele situaţii similare pe care le-am întâlnit, în Bucureşti sau peste tot în ţară, în care primarii îşi arogă investiţiile publice prin plăcuţe informative plătite tot din banii cetăţenilor, de parcă le-ar fi făcut singuri şi din banii lor!”, a scris președintele PDL pe blog.
Aceasta a mai precizat că va cere consilierilor generali PDL să susțină o iniţiativă a unui consilier general al Capitalei de interzicere a unor astfel de practici. „În mod cert, voi cere consilierilor PDL să o susţină, încecând astfel să determinăm un comportament moral al aleşilor faţă de comunitatea care i-a votat”. a dăugat aceasta .
„Mă gândesc ce ar fi însemnat să îmi pu