Oficialii iranieni au anunţat că au reuşit să înţeleagă tehnologia din spatele avionului fără pilot RQ-170 Sentinel, capturat anul trecut în timp ce supraveghea instalaţiile nucleare ale Teheranului, informează The Guardian.
O dată descifrate tainele acestui avion, iranienii spun că s-au şi apucat să contruiască o copie a acestuia.
Comandantul Forţelor aeriene şi spaţiale ale Gardienilor Revoluţiei a vorbit la postul public de televiziune despre nişte detalii tehnologice ale avionului de spionaj, menite să le demonstreze americanilor că iranienii au reuşit, cu adevărat, să descopere toate secretele performantului aparat.
Conform presei internaţionale, Rusia şi China ar fi cerut regimului condus de Mahmoud Ahmadinejad informaţii despre avion, însă ministrul Apărării de la Teheran a refuzat să facă acest lucru, mai scrie The Guardian.
Iranul a capturat avionul fără pilot în decembrie 2011, după ce acesta pătrunsese în spaţiul său aerian într-o misiune de spionare a instalaţiilor nucleare, potrivit presei americane.
Teheranul a afirmat, la acea vreme, că a reuşit să preia controlul avionului pentru a-l obliga să aterizeze în deşert, unde a fost recuperat aproape intact. Washington-ul, pe de altă parte, a susţinut că l-a pierdut din cauza unei defecţiuni şi a declarat că Iranul oricum nu are expertiza necesară pentru a descifra secretele aparatului.
Oficialii iranieni au anunţat că au reuşit să înţeleagă tehnologia din spatele avionului fără pilot RQ-170 Sentinel, capturat anul trecut în timp ce supraveghea instalaţiile nucleare ale Teheranului, informează The Guardian.
O dată descifrate tainele acestui avion, iranienii spun că s-au şi apucat să contruiască o copie a acestuia.
Comandantul Forţelor aeriene şi spaţiale ale Gardienilor Revoluţiei a vorbit la postul public de televiziune despre nişte detalii tehnologice ale avionu