Mă mai bate gândul, din când în când, să scriu ceva despre „valorile" cu care operează presa românească de azi.

Mărturisesc, deseori renunţ din lehamite, deşi aş avea multe de spus.

Acum însă s-ar putea să fiu sub impresia unui articol pe această temă, publicat recent de un coleg de breaslă. Constata şi el, ca noi toţi, că presa e găsită vinovată, de foarte mulţi români, pentru tot ce-i rău pe lumea asta. Dureros şi revoltător pentru cineva care a practicat jurnalismul cu pasiune.

Te simţi băgat în aceeaşi oală, pe nedrept, cu oportuniştii şi impostorii. Aceste categorii există în orice domeniu de activitate, numai că în presă ies mai repede în evidenţă. Şi, ce-i drept, sunt mai toxice.

Chiloţarii presei noastre, pripăşiţi sub frontispicii altădată onorabile (când porţile „marii grădini" a web-ului nu erau încă larg deschise), răspândesc venin şi prostie şi plescăie fericiţi că fac „audienţă". Vor dispărea, aşa cum au apărut, însă dezgustul publicului va persista un timp, aşa cum persistă mirosul urât în urma dihorilor.

Dar publicul dezgustat trebuie să ştie că fără presă, cu toate lipsurile ei prezente, starea tuturor ar fi fost mult mai proastă. Singurul control mai acătării asupra puterii, sub toate formele ei, a exercitat-o presa. Fie că a filmat cu vreo cameră ascunsă un caz de trafic de influenţă, fie că l-a luat la întrebări pe un demnitar, presa a incomodat „cooperativele", în folosul celor mulţi.

Dar lipsa autoreglementării şi a unor instanţe profesionale credibile şi reprezentative au vulnerabilizat mass-media românească. Politicieni, aşa-zişi „oameni de fotbal" şi diverşi „biznizmeni" au adulmecat repede dâra de sânge şi au început şi ei să mârâie spre presa care le-a produs „neplăceri". Toate matrapazlâcurile care ies periodic la suprafaţă sunt prezentate de către autorii lor - culmea, prin intermediul presei! - dr