Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi bancheri în conducerea Casei Române de Compensaţie Sibiu

Publicat in Bursa, marți 24 aprilie 2012 ·

Doi bancheri au fost aleşi în conducerea Casei Române de Compensaţie Sibiu, de acţionarii reuniţi în adunarea generală de ieri.

Cristian Ionescu, CEO Coface România, şi Ciprian Păltineanu, UniCredit România, i-au înclocuit în consiliul de administraţie pe directorul SSIF Broker, Grigore Chiş, şi pe Adriana Vişan, de la SIF2 Moldova.

Anca Bunea, WBS România, şi-a păstrat postul de preşedinte al CRC, iar Monica Ploscaru, de la Delta Valori Mobiliare, şi Ovidiu Sergiu Pop, de la Intervam, au rămas în CA.

CEO-ul Coface, Cristian Ionescu, ne-a declarat că a intrat în conducerea CRC cu gândul de a-i revitaliza activitatea şi de a contribui, împreună cu ceilalţi administratori, la dezvoltarea Bursei din Sibiu, de care CRC este legată: "Dorim să întărim şi să dezvoltăm Bursa din Sibiu, în paralel cu Bursa de Valori Bucureşti. În acest sens, avem câteva idei foarte bune, pe care nu le pot dezvălui încă".

Cristian Ionescu ne-a precizat că este investitor pe piaţa de capital, în nume personal.

Cristian Sima, preşedintele Sibex, s-a declarat încântat de noua componenţă a consiliului de administraţie al CRC: "Cred că este un nou consiliu foarte performant, constituit din oameni cu CV-uri impresionante. Suntem încântaţi să avem în conducere doi bancheri. Vrem să atragem băncile în CRC şi în dezvoltarea pieţei de capital de la Sibiu".

Domnia sa a adăugat că băncile pot contribui la emiterea de produse structurale, la mărirea lichidităţii puse la dispoziţie de CRC şi mai ales prin profesionalismul şi experienţa pe care le au.

CRC se ocupă cu gestionarea ris-cului participanţilor, activitatea sa având reguli proprii, potrivit informaţiilor de pe site-ul propriu. Casa Română de Compensaţie este constituită ca societate pe acţiuni din august 1998, având un capital social de 10.813.500 lei, împărţit în acţiuni a câte 1 leu fiecare, deţinute de 7

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 49 minute
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum o ora
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

În România contează totul, mai puţin alegerile europarlamentare, scrie POLITICO

HotNews acum 49 minute
În ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Uniunea Europeană au fost despre... alte alegeri, scrie POLITICO. Chestiunile legate de UE au fost absente din campanie, partidele luptându-se mai ales pe teme locale, cum ar fi corupţ

Un judecător de la Curtea Supremă a recunoscut că a acceptat două sejururi de lux de la un miliardar american

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei mai conservatori doi judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican, a recunoscut că a acesta i-a plătit pentru două sejururi de lux în 20

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 9 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. De ce este important Parlamentul European

News.ro acum o ora
Cetăţenii Uniunii Europene voteazî în perioada 6-9 iunie în cadrul alegerilor europarlamentare, pentru a-i desemna pe cei 720 de noi membri ai Parlamentului European (eurodeputaţi) pentru următorii cinci ani. De ce este important? Reuters încearcă s

Casa Albă, înconjurată de garduri de protecție. Sunt așteptate ample manifestații pro-palestinieni în acest weekend

Ziare.com acum 2 ore
Activiştii pro-palestinieni care cer încetarea războiului din Gaza şi a sprijinului american pentru Israel intenţionează să înconjoare Casa Albă în timpul unui protest, în weekend, determinând măsuri de securitate suplimentare, inclusiv instalarea d

Marcel Ciolacu: Sunt şocat de vestea atacului asupra prim-ministrului danez Mette Frederiksen. Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat solidaritatea cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, în urma atacului suferit. ”Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre”, a subliniat el. Ciolacu a afirmat, vineri noaptea, într-o postare pe

ONU trece Israelul pe lista țărilor care comit violențe împotriva copiilor la o zi după ce o școală din Fâșia Gaza a fost bombardată

Ziare.com acum 2 ore
Organizaţia Naţiunilor Unite a adăugat Israelul pe lista globală a statelor şi a grupurilor armate care au comis violenţe împotriva copiilor, potrivit reprezentantului ţării la ONU, Gilad Erdan, relatează The Guardian. Vestea includerii Israelului p

România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri

Mediafax acum o ora
După ce şi-au disputat titlul mondial în 2023, atunci când „tricolorii" au egalat pe final de meci şi apoi au câştigat trofeul la penalty-uri, cele două s-au reîntâlnit în semifinala europeanului din din Bosnia & Herţegovina. La capătul timpului reg

Vremea

București
acum

26°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°