Litera legii:
„Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei.”
E ceva ambiguu în enunț? Nu. Poate că ultima propoziție, negativă și concisă, putea fi înlocuită cu una afirmativă – una echivalentă, care doar ar face legea mai ușor de înțeles. E ceva neconstituțional în enunț? Din nou, nu. De fapt, e un gen foarte comun de prevedere legală. În aceste condiții, ar fi de neînțeles haosul pe care l-a putut provoca, în lipsa unei explicații.
Sigur, e posibil ca o persoană afectată de articol să considere că acesta are alt înțeles decât cel dat de autoritatea care îl pune în practică. Pentru asta avem instațele de judecată, să interpreteze legea. Și acestea ar putea fi, cine știe, în dezacord în această privință. Pentru asta avem Înalta Curte, să asigure o interpretare unitară a legii. De asemenea, o persoană afectată de articol ar putea să-l considere neconstituțional, pentru un anumit temei. Pentru asta avem Curtea Constituțională, să interpreteze legea și constituția și să decidă dacă, pe temeiul oferit în sesizare, ele se află în contradicție. Pentru asta avem aceste instituții: interpretarea legilor. Nu pentru altceva.
Ei bine, mai ales la aceste înalte instanțe, CCR, ÎCCJ, secondate de CSM, apar din ce în ce mai des cazuri în care judecătorii consideră că au dreptul, nu doar să interpreteze legea, ci și să o scrie. Uneori chiar declară asta pe față, cum au făcut-o cei de la ÎCCJ în procesul legat de sporurile magistraților. În cele mai multe cazuri, însă, abuzul e însoțit și de ipocrizie din cea mai grosolană, se întâmpla chiar ca judecători se