Comportamentul părinţilor poate fi uşor copiat de copiii lor şi mai apoi adoptat de aceştia în viaţa de zi cu zi. Pentru ca un copil să crească fericit şi să se dezvolte armonios, psihologii recomandă părinţilor să nu se neglijeze nici pe ei înşişi, astfel încât să devină un model pozitiv pentru odraslele lor.
”Copiii sunt ca nişte mici bureţi emoţionali atunci când interacţionează cu proprii părinţi. Preiau cu uşurinţă stări precum iritarea, agresivitatea, nervozitatea sau tensiunea şi acest lucru se va vedea în comportamentul lor. Când copilul tău este agresiv sau agitat, obraznic sau trist, gândeşte-te la starea pe care tu o ai şi pe care i-o transmiţi, gândeşte-te la felul în care te porţi în prezenţa lui. Pentru a putea interacţiona în mod sănătos cu copilul tău şi a-l ajuta să crească frumos, analizează-ţi comportamentele, identifică şi fă eforturi să rezolvi problemele care te frământă, fie că este vorba de probleme emoţionale, de cuplu, familiale sau profesionale”, sfătuieşte Andreea Biji (foto), psiholog în cadrul organizației Salvaţi Copiii.
Specialiştii recomandă părinţilor să nu încerce să devină părinţi perfecţi, deoarece acest lucru va cauza anxietate, frustrare, dezamăgire. În schimb, un părinte bun, care îşi va creşte copilul bine, este părintele care face greşeli, învaţă din ele şi va evita să îşi stabilească aşteptări nerealiste faţă de el, ca om, în primul rând. Alte sfaturi sunt acceptarea de către părinţi a faptului că au nevoie de sprijin în creşterea copiilor şi de pauze departe de copii, aceştia putând fi lăsaţi la la alte rude sau la alţi părinţi dispuşi să îi primească pentru a se juca cu copiii lor, precum şi organizarea timpului în aşa fel încât părintele să poată câştiga o oră sau două pe zi pentru activităţile care îl relaxează.”Admiţând că aveţi nevoie de ajutor nu veţi deveni părinte mai puţin bun. Din contră. Apelând la