Din punct de vedere legislativ și educația de la noi s-a alineat la curentul occidental de a forma competențe în loc să transmită cunoștințe. Schimbarea este necesară deoarece pregătirea elevului prin transmitere și reproducere de cunoștințe este una incompletă. Nevoia nu este una identificată recent. La noi Constantin Rădulescu-Motru a scris în urmă cu 100 de ani cartea „Puterea sufletească” în care arăta că cunoștințele în sine nu sunt de folos dacă cu ele operează doar memoria. Ceea ce stă la baza a ceea ce noi numim astăzi competență a fost numit de el putere sufletească și se referă la abilitățile de a transforma energia pe care omul o are la dispoziție sau o poate mobiliza în diverse produse materiale sau spirituale. Câteva decenii mai târziu occidentalii au introdus conceptul de competență în organizații din nevoia de a stabili clar ce înseamnă că angajatul este în stare să înțeleagă cultura organizațională și să îndeplinească cu succes anumite funcții în cadrul organizației.

Adevărata educație – autonomie culturală și controlul energiei

Deși inițial nu a fost foarte clar, până la urmă se dovedește că această raportare prin intermediul competenței este de fapt una care presupune și capacitatea de raportare la culturile diferitelor comunități din cadrul societății – artiști, scriitori, oameni de șțiință, etc. Până acum erau doar prezentate rezultatele diverselor culturi, cu deosebire producțiile în domeniul academic, dar acum se cere și se vrea mai mult, respectiv și o autonomie o raportare critică și liberă la acestea. S-a crezut, unii teoreticieni mai cred și astăzi, că dacă se schimbă abordarea urmând această direcție se cedează controlul de la „rațiunile înalte” către nevoile „insignifiante și irelevante” ale cotidianului, în realitate avem un progres cultural semnificativ, ieșirea de sub tirania  culturilor dominante și raportarea conștientă