Încă de la începuturi, bărbatul era cel care mergea la pescuit pentru ca femeia să aibă ce să gătească. Acest obicei le-ar putea fi interzis, ce e drept, totul pentru un scop nobil.
Un grup de oameni de ştiinţă a cerut luni comunităţii internaţionale să protejeze Oceanul Arctic, prin interzicerea pescuitului atât timp cât cercetarea şi un cadru reglementar nu vor asigura dezvoltarea sa durabilă şi protejarea unui mediu fragil, transmite AFP.
Având în vedere că topirea gheţurilor a făcut posibil pescuitul în zona centrală a Oceanului Arctic, ei şi-au exprimat îngrijorarea că aceasta se va extinde fără ca riscurile pentru ecositem să fie evaluate şi controlate.
În mai multe state de la Oceanul Arctic, pescuitul ar putea fi interzis
“Informaţii şi analize sunt necesare pentru a înţelege consecinţele pescuitului asupra componentelor ecosistemului Oceanului Arctic, cum ar fi focile, balenele şi urşii polari, precum şi efectul pe care l-ar putea avea asupra populaţiilor din regiunea arctică, a căror subzistenţă si mod de viaţă depind de aceste resurse", se arată în scrisoarea deschisă semnată de un grup de cercetători din cadrul organizaţiei ecologiste din Statele Unite Pew Environment Group.
Potrivit acestora, “comunitatea ştiinţifică nu dispune în prezent de suficiente informaţii biologice pentru a cunoaşte prezenţa, abundenţa, structura, mişcările şi sănătatea bancurilor de peşti şi rolul pe care-l joacă în cadrul ecosistemului".
Ei subliniază necesitatea pregătirii unui dispozitiv de gestionare, urmărire şi de punere în practică înainte de a se autoriza pescuitul în regiune.
Oamenii de ştiinţă cer guvernelor din statele riverane Oceanului Arctic - Canada, Danemarca, Norvegia, Rusia şi Statele Unite - să acţioneze pentru încheierea unui acord internaţional bazat pe cercetarea ştiinţifică şi pe principiul precauţ