Ceea ce se intampla in ultimele zile in PDL seamana cu o adevarata degringolada. Nu trece aproape nicio zi sa nu se auda despre noi si noi dezertari ale unor deputati si senatori catre partidele din Opozitie, cu deosebire catre PNL.
Deja majoritatea din Senat a devenit o amintire, iar cea din Camera tinde sa devina, fapt care pune sub semnul intrebarii posibilitatea mentinerii in functie a actualului Executiv, asa cum preconizau probabil strategii principalului partid de guvernamant.
S-ar zice ca trendul devine tot mai apasat si mai manifest anti-PDL si nimic nu mai poate face ca el sa se inverseze sau macar sa stagneze. In fluxurile obscure care directioneaza simpatiile sau antipatiile populare pare sa existe un fel de principiu al reactiei in lant care face ca tendintele sa se accelereze ireversibil pe masura trecerii timpului si a anticiparii rezultatului dorit.
Totul incepe sa stea sub semnul unei frenezii care are mai putin de-a face cu logica, cat cu afectele subliminale ale maselor. Se intampla astfel ca aceia care pareau odinioara cele mai rebarbative entitati sa para acum solutii providentiale si fara alternativa. Sa ne amintim cat de iubiti, apoi cat de detestati au fost pe rand FSN, CDR, PD, stanga, apoi dreapta politica, cu variantele lor intrupate in diferitele formule pe care istoria recenta a politicii le-a cunoscut.
In politica precum si in iubirea sau ura maselor sunt posibile, ba chiar simptomatice, reveniri in timp si schimbari de macaz uluitoare, chestiuni care se acompaniaza cu o ecranare la fel de manifesta a memoriei colective. Ideologia si programele nu reprezinta mai nimic in raport cu simpatiile sau antipatiile si cu asteptarea infrigurata a unei schimbari care, de regula, nu se prea produce decat sub aspect formal.
Astfel, soarta PDL in actualul ciclu electoral pare pecetluita, iar
