Republica Moldova este pusă la colț într-un mod primitiv de Dmitrie Rogozin. Dacă ar fi fost însărcinat din partea Kremlinului să aducă pacea, Rogozin ar fi folosit vizita sa în regiune pentru a înțelege cele două părți, pentru a căuta soluții posibile. Dar el a venit să dea cu pumnul în masă și a făcut publice niște precondiții inacceptabile. Și pe care știa că R. Moldova nu are cum să le accepte. Rogozin nu e omul păcii. De altfel, este ridicol să trimiți ca pacificator pe un tip care singur se laudă că a condus detașamente de voluntari în războiul din 1992.

Poate ați auzit gluma aceea cu întrebarea ”ce este o soție?”. Răspunsul: O soție este persoana care te ajută să treci peste problemele pe care nu le-ai fi avut dacă nu te însurai cu ea. Cam așa e și cu Rusia: ea creează o regiune separatistă în coasta Moldovei, ea se oferă să o rezolve și trimite în acest scop pe unul dintre războinicii care au luptat în războiul secesionist. Asta nu este diplomație, este o glumă proastă. Și trebuie tratată ca atare.

Dar există și o parte bună. Pentru a înțelege ce vreau să spun, iată ce scriam în februarie în cadrului raportului nostru: ”De la relansarea relației la acumularea restanțelor – Raportul anual CRPE privind relația România – Republica Moldova (2011)”: `Deocamdată, schimbarea puterii din Transnistria afectează percepțiile asupra negocierilor. Până acum, guvernanții de la Chișinău treceau ușor și automat în ochii Europei ca băieții buni, care nu se pot înțelege cu Smirnov. Figurile noi de la Tiraspol, între care se remarcă ministra de Externe Nina Ștanski, ridică probleme de relaționare oficialilor de la Chișinău. Percepția generalizată la Chișinău este că schimbarea de la Tiraspol a fost orchestrată tot în favoarea Moscovei (poate nu a ieșit favoritul direct Kaminski, dar și Șevciuc depinde tot de Kremlin). Însă această percepție nu este împărtășită de