Pensionarii mureşeni pregătesc terenul pentru a da statul în judecată privind acordarea sumelor reţinute în ultimele luni pentru cei 5,5% contribuţia la asigurările de sănătate, aplicată întregii sume pensionarilor cu pensii peste 740 lei.
Conducerea Sindicatului Pensionarilor Mureş a transmis în cursul zilei de ieri o notificare primului ministru Mihai Ungureanu, prin care îi solicită să ia act la doleanţele pensionarilor privind drepturile băneşti care ar trebui restituite. „Am trimis o notificare pe adresa primului ministru, fiind ultima speranţă la posibilitatea de a fi înţeleşi că am fost privaţi de drepturile cuvenite în mod abuziv şi chiar furaţi. Dacă domnul prim ministru nu va reacţiona în termen de 30 de zile vom lansa propriu zis trimiterea în judecată a Guvernului, trimitere care o vom coordona deoarece procedura nu permite apărarea drepturilor colective, ci numai dreptului individual”, a declarat Ioan Hasaşiu, preşedintele Sindicatului Pensionarilor Mureş.
În aceste condiţii, fiecare pensionar care va dori să dea în judecată statul va trebui să completeze un formular tip care se va depune la Tribunalul Mureş. „Am obţinut oarecum o derogare să nu începem de la judecătoriile teritoriale unde sunt arondate localităţile, pentru că aşa mai durează încă două, trei luni până ajunge la judeţ. Pensionarii, individual, vor fi sfătuiţi de noi şi ajutaţi. Se depun cererile individual la Tribunalul Mureş pe bază de trimitere recomandată cu aviz de primire şi fiecare caz în parte va trebui să aibă un număr de ordine. Vom insista după ce se vor încheia depunerile de cereri, ca Tribunalul judeţean să stabilească o echipă, un complet care să se ocupe numai de acest lucru, pentru că vor fi cereri de ordinul miilor”, a mai spus Hasaşiu.
La ora actuală în judeţul Mureş sunt circa 60.000 de pensionari care intră sub incidenţa deciziei Curţii C