Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica Ortodoxă Rusă contraatacă în războiul cu punkeriţele feministe

Publicat in Romania Libera, marți 24 aprilie 2012 ·

După ce procuratura moscovită le-a acuzat pe trei dintre membrele formaţiei punk Pussy Riot de huliganism, acestea se confruntă cu o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare.

Pe 21 februarie, patru tinere, îmbrăcate în rochii scurte şi cu feţele acoperite de cagule, au invadat altarul Catedralei Hristos Salvatorul din Moscova, unde au cântat o compoziţie proprie, intitulată „Holy sh*t", al cărui refren era „Sfântă fecioară Maria, ia-l pe Putin dintre noi". Trei dintre cele patru fete care alcătuiesc trupa feministă de punk Pussy Riot, au fost ulterior arestate sub acuzaţia de huliganism - şi ar putea primi, în cazul unei condamnări, o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare, după cum relatează agenţia de ştiri RIA Novosti. Membrele formaţiei au declarat că acţiunea lor este o formă de protest împotriva susţinerii acordată de Patriarhul Kirill, capul Bisericii Ortodoxe Ruse, preşedintelui Vladimir Putin. Cu scurt timp înainte de alegerile prezidenţiale de la începutul lunii martie, patriarhul numise cei 12 ani în care Putin s-a aflat la conducerea ţării „un miracol venit de la Dumnezeu".

Rugăciune cu motociclişti

În timp ce mai multe organizaţii pentru drepturile omului au cerut eliberarea tinerelor, o mare parte a enoriaşilor Bisericii Ortodoxe consideră provocarea acestora drept o blasfemie de neiertat. Duminică, peste 65.000 de oameni s-au adunat în piaţa din faţa catedralei, protestând sub sloganul „Pentru Patriarh, pentru Biserică şi pentru Patrie" împotriva profanării. În centrul evenimentului a fost o „rugăciune publică" a patriarhului, intitulată „În apărarea credinţei, a sfinţilor profanaţi, a bisericii şi al bunului său renume", după cum relatează cotidianul britanic The Telegraph. Patriarhul a avertizat că biserica se află „sub un atac periculos, susţinut de oameni care sugerează că blasfemia, sacrilegiul şi batjocorirea sf

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 25 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum 2 ore
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

ONU înfiinţează un organism pentru protejarea cablurilor submarine, infrastructură esenţială pentru comunicaţiile globale

News.ro acum 3 ore
Agenţia tehnologică a Naţiunilor Unite (ITU) a anunţat crearea unui nou organism dedicat protejării cablurilor submarine, o infrastructură vitală care transportă peste 99% din datele internaţionale, transmite Reuters. Decizia vine în urma mai multor

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°