Premierul Mihai Răzvan Ungureanu se va întâlni săptămâna viitoare, probabil joi, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, aflaţi la Bucureşti, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, citat de Mediafax.
"Primul-ministru se va întâlni cu reprezentanţii FMI săptămâna viitoare, cred că joi", a spus Suciu.
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional începe, marţi, a cincea evaluare a acordului stand-by de tip preventiv cu România, ultima misiune condusă de Jeffrey Franks urmând să se încheie după aproape două săptămâni, la 7 mai.
Reprezentanţii FMI, însoţiţi de oficiali ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, se vor întâlni cu autorităţile, cu reprezentanţi ai partidelor politice, sindicatelor, asociaţiilor patronale, băncilor şi societăţii civile.
Ministrul Economiei, Lucian Bode, a declarat la începutul lunii aprilie că Guvernul va rediscuta cu FMI lista companiilor de stat care vor fi privatizate şi listate la bursă, iar ordinea în care aceste societăţi vor fi vândute va depinde de propunerile intermediarilor selectaţi.
România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro şi o linie de credit de 400 milioane euro de la Banca Mondială.
Acordul cu instituţiile financiare internaţionale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.