Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pagubă de un milion de euro În bugetul AFDJ

Publicat in Romania Libera, marți 24 aprilie 2012 ·

Un caz în care Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi a fost păgubită de incompetenţa propriilor directori, nu a fost uitat de conducerea Ministerului Transporturilor, care le cere celor de la AFDJ să recupereze daunele înregistrate de companie.

În raportul nr 25.034/04.07.2011, al Direcţiei de Control din Ministerul Transporturilor, este impusă o astfel de măsură: „Conducerea executivă a AFDJ va lua toate măsurile legale necesare pentru recuperarea utilajului Draga Maritimă 1367 de la SC Servanaval SA Brăila şi SC Pravien SRL Tulcea. Eventualele cheltuieli suportate de regie vor fi recuperate de la SC Starboard SRL". Cazul datează din 2005, când directorul general de atunci, Mihai Ochialbescu, şi şeful Direcţiei Căi Navigabile, Florin Uzumtoma, actualul director al AFDJ, au încheiat cu Starboard SRL Galaţi, contractul 109/17.11.2005, prin care puneau la dispoziţia SRL-ului nave şi echipaje cu care să facă dragaje în Marea Neagră.

Era un contract ciudat, pentru că Starboard SRL avea ca obiect de activitate "reparaţii autovehicule" şi un service auto nu are oameni cu experienţă pentru dragaje. Directorii AFDJ au pus la dispoziţia Starboard SRL, pentru 3 ani, Draga Maritimă 1367 şi şalandele Iglicioara 2 şi Midia 17 şi echipajele acestor nave, pentru ca Starbord să facă, cu navele şi oamenii AFDJ, dragaje în preajma coastelor Turciei, pentru Fora Group Denizcilik LTD. SRL-ul se obliga să plătească 5.980 euro/lună pentru dragă, 4.104 euro/lună pentru şalande şi să plătească salariile angajaţilor detaşaţi de AFDJ, carburanţii şi întreţinerea navelor.

Contractul a eşuat pentru că Starboard nu a plătit nici chiriile navelor, nici salariile navigatorilor. AFDJ a cheltuit 58.000 lei pe salariile, hrana navigatorilor şi impozite. Alte pagube au fost înregistrate prin faptul că Draga 1367 a trebuit să intre în reparaţii, lucrările fiind efect

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 35 minute
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Portghezul Paulo Fonseca este noul antrenor al echipei AC Milan

News.ro acum 44 minute
Gruparea AC Milan a anunţat, joi, numirea portughezului Paulo Fonseca în funcţia de antrenor principal. Născut la Nampula (Mozambic) la 5 martie 1973, Paulo Fonseca şi-a început cariera de antrenor în 2005, la echipa de tineret a Estrela Amadora şi

Robert Popa, transferat de la FCU Craiova de o echipă de tradiție din Superligă

Gazeta Sporturilor acum o ora
a anunțat oficial transferul lui Robert Popa (21 de ani), căpitanul României U20, de la , formația patronată de Adrian Mititelu care a retrogradat în Liga 2 de pe ultimul loc din Superligă. Popa a fost împrumutat de „Bătrâna Doamnă” pentru un sezon.

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum o ora
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

ALEGERI LOCALE 20224 - Dominic Fritz solicită renumărarea voturilor: Miza acestor zile este viitorul democraţiei româneşti

News.ro acum o ora
Primarul Timişoarei Dominic Dritz un a făcut un apel ferm către autorităţi pentru renumărarea voturilor, pe fondul unor dovezi clare care indică o fraudă flagrantă în procesul electoral.

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Un nou cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 5 ore
Meteorologii anunță pentru joi Cod galben de caniculă în București și 14 județe. În restul țării vor fi furtuni, până vineri dimineață. Un Cod galben emis joi vizează Muntenia, sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei, unde se vor înregistr

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°