La 132 de ani de la naşterea lui Gideon Sundback i-a dat motiv lui Google să-şi pună fermoar la gură, pardon, la motoraşul de căutare.„
Dispozitiv format din două şiruri de dinţi, ce se îmbucă unii în alţii cu ajutorul unei mici piese mobile, folosit pentru încheiere”. Aşa zice de fermoar la scriptură! La… DEX. Dar până la DEX e o poveste lungă cu fermoarul modern inventat de Gideon Sundback.
Cu cât mai lejer cu atât mai bine. Când n-ai încotro însă, iar strictul necesar impune mai multe… straturi, n-ai ce face! Iarna, mai ales, te-apucă pandaliile de când te hotărăşti şi până reuşeşti să ieşi din casă, tot îmbrăcându-te. Pune şi-aia, pune şi-ailaltă, fular, mănuşi, glugă, trage, potriveşte, încheie…
„Încheie!!!” – eh, aici apar… năbădăile. Dumneavoastră ce preferaţi? La „Mercerie” e mai simplu:- De care doriţi: de plastic ori de metal? – De-un metru!. Povestea fermoarului o puteţi asculta şi la Radio Romania Actualitati
De „şliţ” încercaţi direct la croitor – stocurile sunt încă în parametri; după inererentele peticiri cotidiene, înlocuirea nasturilor de la pantaloni cu fermoar fiind principala activitate a meşterilor din ziua de azi. Care-ar fi avantajul? Păi în primul rând… câştigi o mână. E drept că n-am întâlnit încă persoana care să nu-şi fi prins vreodată… ceva în fermoar; cât despre comoditate, eficienţă şi… obişnuinţă însă, toată stima pentru… iluminatul care s-o fi gândit cândva să pună fermoar la blugi şi întreg dispreţul de care sunt capabil pentru nefericitul căruia i-a trecut prin cap să se întoarcă la nasturi.
O istorie a fermoarului de pe site-ul about.com identifica începuturile agregatului încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, însă subliniază că – deşi întru-totul binefăcător – a fost nevoie de vreo 80 de ani ca să înceapă să intre regulat în vieţile pământenilor. Abia în 1937 fermoarul a caştigat definitiv