Argumentul decisiv pentru victoria candidatului stingii la prezidentiale tine de traditia francezilor, dar adeptii extremei drepte par sa aiba ultimul cuvint. Scorul strins inregistrat in primul tur al alegerilor din Franta arata ca jocurile inca nu au fost facute. Romanii au vazut deja, chiar la ultima competitie electorala, in 2009, ca numaratoarea voturilor bate exit-poll-ul - insa Franta nu e Romania. Aici, candidatii nu se bat pe dezvaluirea unor legaturi cu oameni de afaceri dubiosi sau pe inregistrari video contrafacute, ci pe argumente constructive solide pe care si le expun clar si concis. Probabil de aceea Nicolas Sarkozy a cerut trei confruntari televizate, insa François Hollande - mai putin dezinvolt - a optat pentru respectarea traditiei: una singura. De altfel, traditia este aliatul acestuia din urma, pentru ca francezii au dovedit in mai multe rinduri o slabiciune pentru stinga politica. Exista insa o exceptie: extrema dreapta. In 2002, candidatul de dreapta de atunci (Jacques Chirac) s-a confruntat in finala cu liderul Frontului National, care il intrecuse pe candidatul socialist in primul tur. Atunci, toate mediile de informare franceze au boicotat campania nationalistului Jean Marie Le Pen si vreme de doua saptamini au curs blamari si proteste impotriva sa, totul culminind cu un urias miting care a scos in strada 1,5 milioane de francezi. Chirac nici nu si-a mai facut campanie electorala, obtinind lejer peste 82% din voturi. Cu doi ani mai devreme, o situatie similara i-a facut pe romani sa voteze masiv cu Ion Iliescu, acesta obtinind aproape 70% din voturi in fata unui contracandidat nationalist, ajuns in mod oarecum surprinzator in finala din cauza fragmentarii dreptei (Corneliu Vadim Tudor). La alegerile de duminica nu a lipsit mult ca extrema dreapta sa furnizeze o surpriza, candidata Frontului National obtinind aproape 18% si situindu-se astfel