Cînd notam, după recentul Barcelona-Real, 1-2 în Primera, că echipa catalană pare în declin, destui bloggeri n-au ezitat să mă contrazică, chiar să mă ia peste picior. “O să vă înghițiți cuvintele, mi-a transmis unul dintre ei, în ziua în care Barça va cîștiga din nou UEFA Champions League!”. Iată însă că n-o va mai cîștiga!
Ea a jucat și marți seara, recunosc, mai bine decît Chelsea. Mai mult și mai spectaculos, numai că deznodămîntul a consfințit surprinzătoarea eliminare a formației care a dominat permanent. Adesea autoritar, uneori sufocant. Surprinzătoare, dar și nedreaptă, deoarece trupa lui Guardiola ar fi meritat victoria. Decid însă golurile, nu impresiile, iar Barça a plătit scump sumedenia de ocazii irosite.
Messi a avut și două bare, adică ghinion, deși poate nu-i tocmai corect să pui ratarea unui penalty pe seama ghinionului. Dar cum să-i reproșezi ceva starului argentinian cînd el ți-a cîștigat singur atîtea partide?!
Părerea mea e că formația blaugrana a murit pe propria-i mînă. S-a întîmplat și din pricină că stilul ei combinativ, împins pînă la manierism, a ajuns să fie nu numai citit de adversari, ci și contracarat. Mai ușor de combătut.
În consecință, Chelsea s-a prezentat la retur cu lecția perfect învățată: depășind momentul critic al eliminării lui Terry, s-a apărat eroic și s-a aventurat timid spre careul lui Valdes, dar de fiecare dată tăios. I-a surîs și norocul, care însă, mai suportați o banalitate?, face parte din viață.
Apropo, dacă unii pretind că Drogba, care a alergat ca un nebun de la o poartă la cealaltă, ar fi ostenit și Abramovici ar trebui să-l vîndă repede, atunci declar că nu prea mai înțeleg nimic din fotbalul actual! Drogba mai avea un pic și murea pe teren!
Sigur că place ochiului că Barça pasează, pasează și tot pasează în marginea careului. Parcă joacă handbal. Vrăjește mingea, o dezmiardă
