Parchetul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti a deschis o anchetă privind împrejurările în care a fost accidentat grav un bărbat de un panou smuls în timpul furtunii de miercuri seară, victima decedând în cursul nopţii la spital.
"Din primele cercetări a rezultat faptul că, miercuri, victima D.C. a fost lovită de un panou desprins de vânt dintr-o schelă a unui bloc aflat în reabilitare pe o stradă din Cartierul Crângaşi. În urma leziunilor suferite victima a decedat în cursul zilei de joi", informează Ministerul Public.
Sursa citată precizează pe rolul Parchetului Judecătoriei sectorului 6 a fost constituită o cauză penală în legătură cu acest accident.
Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, peste care a căzut un panou, în timpul furtunii din Bucureşti, a murit în noaptea de miercuri spre joi, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al la Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa.
Medicul Bogdan Opriţa a spus că bărbatul avea traumatisme cranio-cerebral şi facial extrem de grave, incompatibile cu viaţa.
El a precizat că bărbatul a suferit şi un traumatism abdominal, însă acesta nu era foarte grav.
Primăria Sectorului 6 preciza, miercuri, într-un comunicat de presă, că bărbatul lucra la firma Tehnologica Radion şi la momentul accidentului se afla la un şantier de reabilitare de pe strada Orşova din cartierul Militari. "Din cauza vântului puternic care s-a iscat în această după-amiază în Bucureşti, au căzut trei panouri de trecere aflate pe o schelă amplasată pentru reabilitarea termică a unui bloc din cartierul Militari, pe strada Orşova. Un muncitor al firmei Tehnologica Radion, cea care execută lucrările de reabilitare, aflat pe şantier purtând echipament de protecţie, a fost rănit", se arată în comunicat.
În timpul furtunii din Capitală, în Sectorul 6 s-a prăbuşit o bucată dintr-o schelă de construcţii montată