La început, a fost un singur antreprenor străin dezamăgit. În decembrie, investitorul israelian Arnold Kohavi, a cărui firmă fusese atrasă în Chile de un program guvernamental care urmărea să promoveze start-up-urile (înfiinţarea de noi companii), a anunţat că pleacă. „O mână de familii au pus monopol pe ţară. Mai rău, acestor familii nu le pasă decât de banii lor. Nu ar fi nevoie să facă asta: aici, resursele naturale sunt un dezavantaj, pentru că bogaţii nu au nevoie să muncească", a declarat Kohavi pentru o revistă online.
Deşi interviul a stârnit o oarecare rumoare în comunitatea antreprenorilor, ziarele establishment-ului au sărit repede să califice remarcele lui Kohavi drept „strugurii acri". Dar Kohavi nu era singur. La o lună distanţă, antreprenorul argentinian Martin Varsavski, un fel de guru în lumea tehnologiei, a spus despre Chile: „Tendinţa este de a copia modelele vechi, în loc să se creeze noi modele. Antreprenoriatul se leagă de nonconformism, iar chilienilor le lipseşte asta. Este o societate restrânsă de oameni care se ruşinează că se simt diferiţi".
Au Kohavi şi Varsavski dreptate? Eu aşa cred. Iar ceea ce spun ei nu este valabil numai în Chile, ci se aplică în cea mai mare parte a Americii Latine. Provocarea regiunii este să-şi transforme bogăţia dată de resursele naturale într-o bogăţie inepuizabilă pe termen lung, pentru că este în permanenţă îmbogăţită de creativitatea oamenilor. În ultimii ani, s-a înregistrat un boom al combustibililor. Ţările bogate în resurse din America de Sud s-au descurcat bine - chiar şi când, cum a fost cazul Argentinei, au avut politici prost ghidate. Ţările sărace în resurse, din America Centrală şi zona Caraibilor, au stagnat.
Însă, cu excepţia crucială a Mexicului, compoziţia exporturilor din America Latină nu s-a schimbat prea mult în ultimii 25 de ani. Asta, spre deosebire de Singapor