Una dintre cele mai uimitoare teorii despre felul în care ne creăm realitatea este – aş zice eu – ”teoria pendulilor”, care-i aparţine rusului Vadim Zeland. Nu ştiu mai nimic despre acest autor, a apărut peste noapte şi, într-un fel simplu, dar – în acelaşi timp - şocant, ne spune că suntem liberi să ne alegem viaţa, cum suntem şi lipsiţi de libertate. Că avem liber arbitru, dar există forţe care ni-l pot limita; pendulii. Ce sunt pendulii? Sunt structuri energetic informaţionale, create în mod colectiv de oamenii care gândesc în aceeaşi direcţie. De exemplu, oamenii care gândesc că lumea-i deprimantă, urâtă, lipsită de speranţă, că lumea-i un loc al Iadului, unde nu eşti ajutat, nu ai şansa la fericire şi nu vezi un motiv pentru a trăi, hrănesc, fără a fi conştienţi, o structură energetic informaţională, un pendul, cu ajutorul gândurilor lor, un pendul al depresiei. Dar, spune Vadim Zeland, în cartea sa ”Spaţiul Variantelor”(Ed. Dharana), toate activităţile umane au pendulii lor. Structuri energetice informaţionale stau la baza tuturor activităţilor umane; ceea ce gândim, cum gândim, reacţiile noastre la evenimente, situaţii şi probleme de viaţă sunt cheia relaţiei omului cu pendulul. Pendulul este o structură informaţională care se hrăneşte cu energia noastră mentală; ceea ce gândim ne pune pe frecvenţa de emisie a pendulului, care ne poate da mult, ne poate duce în sus şi ajuta sau ne poate duce la disperare şi distrugere.

Cum ne poate capta mintea un pendul distructiv, aşa încât să ajungem storşi, deprimaţi, să intrăm într-o spirală descendentă, negativă a experienţei noastre de viaţă şi chiar să ne trezim din frunte la coadă, de la fericire şi frumuseţe la suferinţă extremă şi disperare, de la bogăţie la faliment şi de la succes la eşec total? Ei, bine, pendulii ne captează energia captându-ne atenţia( poate că nu aş fi scris despre teoria pendulilor a