Când este întrebat cum s-ar descrie, răspunde zâmbind după o scurtă ezitare: „I am very nice!” . Olandezul Jules Erik J. De Vrijer, actualul reprezentant al FMI pentru Belgia şi Olanda, va prelua din vară şefia delegaţiei FMI la Bucureşti, înlocuindu-l pe americanul Jeffrey Franks.
De altfel, în limba olandeză numele noului negociator şef pentru România înseamnă „prieten”, „amic”, sau „liber”, potrivit dicţionarelor online.
Erik De Vrijer îl însoţeşte pe Jeffrey Franks pe parcursul misiunii de evaluare care a debutat pe 24 aprilie şi care va fi ultima pe care Franks o conduce la Bucureşti. Franks a fost numit şef de misiune pentru România în decembrie 2008.
Şef al misiunilor FMI în Uzbekistan, Algeria, Irak
Jules Erik J. De Vrijer a fost descris de Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, drept o persoană cu o foarte mare experienţă în FMI, având cu o poziţie puternică, în calitate de director adjunct al departamentului pentru Europa al FMI.
În ultimii 10 ani, De Vrijer a condus misiunile Fondului Monetar în Uzbekistan, Algeria, Irak, iar în ultima vreme în Belgia şi Franţa.
Pe site-ul FMI există o sigură înregistrare video cu De Vrijer, datând din iulie 2011, când acesta a acordat un interviu în limba franceză pe tema progreselor importante făcute de economia Franţei, unde a răspuns la mai multe întrebări, printre care ce se pooate face pentru reducerea şomajului în Franţa şi care este prioritatea nr.1 pentru sistemul financiar francez.
Ce găseşte în România
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional şi-a început marţi a cincea misiune de evaluare în România. Reprezentanţii FMI vor avea discuţii săptămâna aceasta cu Guvernul, sindicatele, dar şi cu partidele aflate în coaliţia de guvernare şi cu cele din opoziţie.
Astfel joi, preşedintele Traian Băsescu va primi la Palatul Cotroceni, delegaţia comună