Mesajul a fost trimis. Multumesc!

POPICE: Corona Braşov, locul 2 la naţionalele de junioare

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 26 aprilie 2012 ·

Ploieştiul a găzduit finalele Campionatelor Naţionale de popice pentru junioare, la care s-a calificat şi echipa ASC Corona 2010 Braşov. Formaţia de sub Tâmpa, care se pregăteste în condiţii precare pe pista de atletism a CSM Braşov, a reuşit să cucerească medalia de argint iar trei jucătoare componente ale lotului naţional vor evolua la mondialele din Germania. Performanţele elevelor antrenoarei Viorica Botezatu sunt realizate fără contribuţia clubului care nu a mai acordat vreo finanţare sectiei de popice căreia i s-a tăiat bugetul pe acest an. Singura persoană care mai ţine în condiţii de supravieţuire acest sport care cândva a dat campioni naţionali şi mondiali este antrenoarea amintită,mare iubitoare a sportului. Revenind la finala Campionatului naţional, acesta s-a disputat pe durata a două zile. În prima zi, echipa s-a clasat pe locul secund cu 2868 de puncte după Electromureş Tg.Mureş care a acumulat 3054 p.d. Pe locurile următoare s-au clasat Conpet Ploieşti cu 2861 p.d. şi Petrolul Băicoi cu 2734 p.d. Pe piste s-au prezentat următoarele 6 sportive: Sorina Bălan (componentă a lotului naţional) cu 517 p.d, Bianca Bărdiţă cu 501 p.d. Raluca Necula cu 389 p.d., Aexandra Posedaru (junioară la prima participare la un campionat) cu 408 p.d. Adina Sava cu 543 p.d., Mirabela Preda cu 510 p.d. (ambele componente ale lotului naţional). A doua zi, braşovencele au făcut unele modificări în formaţie: Sorina Bălan 512 p.d., Alexandra Posedaru cu 452 p.d., Raluca Necula cu 447 p.d., Ioana Manolache cu 513 p.d. ,Adina Sava cu 512 p.d., Mirabela Preda cu 535 p.d., iar pe total cu 2978 p.d. s-a clasat din nou pe locul seund după Electromureş care a acumulat 3064 p.d. Pe locurile următoare Conpet Ploieşti cu 2914 p.d. şi Petrolul Băicoi cu 2605 p.d. Clasamentul general al campionatului: 1. Electromureş Tg.Mureş 6118 p.d.; 2. ACS Corona Braşov 5846 p.d.; 3. Compet Ploieşti 5775

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Se afla în fruntea teroriştilor din 1992

Mediafax acum 37 minute
Unul dintre membrii fondatori ai grupării formate în urmă cu patru decenii cu ajutorul Iranului, Nasrallah a urcat la conducerea Hezbollah în 1992, conform CNN. El l-a înlocuit pe predecesorul şi mentorul său, Abbas Musawi, în funcţia de secretar ge

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 55 minute
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum o ora
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile, un ceas de 15.000 de euro, 12.700 de euro în numerar, două seifuri cu pistoale de colecţie şi un set de chei de la reşedinţa ambasadorului, furate

News.ro acum o ora
Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost spartă în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Parchetul din Nanterre, iar un computer care conţinea date sensibile a ”dispărut”, potrivit unei surse din cadrul poliţie

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 5 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°