26 aprilie 1986, ora locală 1:22 minute si 44 de secunde. În cursul unei încercări la putere scăzută, cerută de autoritatea centrală de la Moscova, reactorul numarul 4 al centralei ucrainene de la Cernobâl (110 km nord de Kiev) a atins în câteva secunde o putere de 100 de ori valoarea nominală. În România, Ceauşescu a aflat adevărul, poporul a aflat adevărul din auzite.

Reactorul a fost distrus. O cantitate de radioactivitate de ordinul a 12 exabecquereli (-300 Mci) a fost eliberată în atmosferă timp de circa zece zile, contaminând într-o măsură semnificativă o zonă de 150.000 kilometri pătraţi, locuită de aproximativ 6 milioane de persoane şi provocând o creştere a radioactivitaţii în cea mai mare parte a Europei. Înainte de Cernobâl se mai întâmplaseră două accidente majore: în 1957, cel al reactorului UNGG de la Windscale, Marea Britanie, şi în 1979 cel al reactorului REP nr. 2 de la centrala Three Mile Island din SUA. Fiecare dintre cele două accidente au fost clasificate pe nivelul 5 al scării internaţionale a evenimentelor nucleare creată după Cernobâl- scara INES, care cuprinde 8 niveluri (de la 0 la 7).

Radiaţiile “împachetate” la broşură de uz intern

În presa României anului 1986, accidentul a fost relatat sumar. Dar "mass-media" vremii a lucrat pentru cine trebuia. Adică pentru Ceausescu. În iunie 1986, o broşură de "uz intern", intitulată "Avaria de la centrala atomoelectrică de la Cernobâl - Relatari si informatii difuzate de mijloacele de informarte in masa. Selecţie întocmită cu consultarea specialiştilor Comisiei de partid si de stat pentru supravegherea şi controlul calităţii mediului înconjurător", analiza accidentul. "Staţiile internaţionale de control care urmaresc nivelul radiaţiilor în diferite regiuni ale lumii au constatat că norul radioactiv format după avarie s-a deplasat mai întâi spre vest-nord-vest, afectând Bielorusia, Polo