Un activist sirian care ar fi trimis presei internaţionale imagini cu violenţele regimului Bashar al-Assad ar fi fost îngropat de viu de nişte soldaţi, potrivit unei înregistrări postate pe YouTube, informează Huffington Post.
În filmul execuţiei, care nu a putut fi verificat independent de presa internaţională, activistul este îngropat până la gât. Când vine şeful lor, care nu poartă uniformă, soldaţii îi spun, potrivit subtitrărilor care însoţesc înregistrarea, că l-au băgat în pământ, "aşa cum a ordonat".
Pe urmă, îi povestesc că nu au găsit asupra lui decât un act de identitate şi camera/telefonul cu care filma acţiunile loialiştilor.
Comandantul îl numeşte pe activist, care plânge, "animal" şi "câine", după care le cere soldaţilor să termine de aruncat cu pământ peste el.
Bărbatul îşi petrece ultimele clipe din viaţă rugându-se, gest care l-a înfuriat şi mai tare pe superiorul soldaţilor, care i-a strigat, tot conform subtitrărilor, că "nu există alt Dumnezeu decât Bashar", cu referire la preşedintele Siriei.
Nu se ştiu, pentru moment, identitatea persoanei îngropate şi cum a ajuns execuţia să fie filmată şi postată pe Internet.
Un activist sirian care ar fi trimis presei internaţionale imagini cu violenţele regimului Bashar al-Assad ar fi fost îngropat de viu de nişte soldaţi, potrivit unei înregistrări postate pe YouTube, informează Huffington Post.
În filmul execuţiei, care nu a putut fi verificat independent de presa internaţională, activistul este îngropat până la gât. Când vine şeful lor, care nu poartă uniformă, soldaţii îi spun, potrivit subtitrărilor care însoţesc înregistrarea, că l-au băgat în pământ, "aşa cum a ordonat".
Pe urmă, îi povestesc că nu au găsit asupra lui decât un act de identitate şi camera/telefonul cu care filma acţiunile loialiştilor.
Comandantul îl numeşte pe activist