Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Australienii de la Oz Minerals, interesaţi în continuare de preluarea Cupru Min: "Vom monitoriza situaţia. Dacă se reia licitaţia, vom analiza opţiunile”

Publicat in Gandul, vineri 27 aprilie 2012 ·

Australienii de la Oz Minerals ar putea fi încă interesaţi de achiziţia Cupru Min, în ciuda faptului că grupul australian a pierdut licitaţia organizată luna trecută de statul român pentru mina de cupru din România, scrie Sidney Morning Herald.

Compania a confirmat că urmăreşte în continuare situaţia Cupru Min, pe fondul informaţiilor potrivit cărora negocierile cu ofertantul câştigător - Roman Copper - au eşuat.

Publicaţia scrie despre canadienii de la Roman Copper că nu au îndeplinit termenii şi condiţiile guvernului român pentru vânzarea Cupru Min Abrud. Roman Copper a agreat tardiv termenii şi condiţiile puse de statul român, la mijlocul lunii aprilie, dar guvernul român a adoptat o atitudine fermă şi a declarat că negocierile cu firma canadiană au eşuat, iar procesul de vânzare a Cupru Min Abrud va fi reluat.

"Acest lucru ar putea acorda companiei Oz Minerals o a doua şansă în achiziţia Cupru Min şi a activelor sale, mina de la Roşsia Poieni", comentează autorul articolului.

În plus, directorul general al Oz Minerals, Terry Burgess, a declarat că firma sa nu a fost abordată de autorităţile din România pentru a-şi reînnoi oferta, dar că va continua să urmărească evoluţia procesului de reluare a licitaţiei.

'Dacă va reveni în actualitate o vom evalua (o nouă ofertă - n.r.) Ceea ce se va întâmpla în continuare depinde de grupul care a câştigat licitaţia, de Guvernul român şi de agenţia implicată în procesul de vânzare. Şi cred că, dacă vom fi interesaţi, va trebui să reevaluăm activul în raport cu celelalte oportunităţi pe care le urmărim", a spus Burgess.

Oz Minerals are în plan achiziţia de noi mine de cupru şi aur, urmărind să investească în acest scop un miliard de dolari în acest an.

Unii dintre investitorii locali s-au arătat dezamăgiţi de interesul Oz Minerals pentru o societate de talie mică, pre

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 14 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciiloe necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 7 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Traficant din București, prins cu 8 kilograme de canabis. A fost arestat

Ziare.com acum o ora
Un traficant din Capitală a fost prins de procurorii DIICOT în timp ce transporta 8 kilograme de canabis, drogurile fiind aduse din Spania, iar la scurt timp a fost prins şi un complice al acestuia, cei doi fiind arestaţi preventiv, joi, 20 iunie, p

Revolut vrea să vândă acţiuni în valoare de 500 de milioane de dolari

Mediafax acum 9 minute
Revolut, unul dintre cele mai valoroase startup-uri din Europa, a angajat bancheri care să ajute firma să vândă acţiuni existente în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, alăturându-se astfel unui şir de companii private care au căutat f

Cele 27 de ţări membre ale UE au confirmat Se deschid negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, marţi, 25 iunie

Ziua Constanta acum 14 minute
Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au confirmat deschiderea marţi, 25 iunie, a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, notează AFP. Miniştrii de finanţe ai UE, reuniţi

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°