Micul roman din 1996, Originea lumii, nu este amintit în toate bibliografiile autorului, nu are un subiect important, nu este nici foarte impunător ca număr de pagini, nu tratează nici despre libertatea de expresie (autorul este un luptător pentru această cauză), nici despre scriitori celebri (Edwards are o carte despre Pablo Neruda și a scris și conferențiat mult despre autorii boomului sud-american), nici despre vreun dictator (ca volumul despre Fidel Castro, cel mai cunoscut, de altfel, dintre volumele sale).
Originea lumii este, pur și simplu, o poveste, una aparent lipsită de gravitate, ba chiar cu o tentă burlescă, pentru că protagonistul este un bărbat în vîrstă, fost medic, un tip rațional care toată viața a avut la îndemînă explicații rezonabile și sfaturi pline de bun-simț, prins într-o nebunie tîrzie, o nebunie țesută din dragoste, gelozie, prietenie și trădare.
Nici măcar nu e vorba despre clasica îndrăgostire de o femeie tînără, ci, aflat în mijlocul celei mai liniștite căsnicii, alături de o femeie cu care a îmbătrînit și cu care împărtășește un trecut și un exil comun (cei doi soți sînt chilieni exilați de mulți ani în Paris), doctorul, Patricio cum îi spune soția, Patito – cum îi spune prietenul Felipe Diaz, are un subit atac de gelozie.
Există un strat burlesc al poveștii care conține nu doar gelozii tîrzii, tragicomice, ci și aventuri soldate cu eșecuri fiziologice și depresii fatale (vîrsta și consumul de whisky fac ravagii), întîlniri între vechi figuri ale exilului chilian cu ocazia cărora personaje pitorești în decrepitudinea lor consumă cantități apreciabile de alcool și își arată adevărata față, ascunsă ani de zile sub masca unor etichete sectare, ideologice sau literare. Toate aceste amănunte dau cărții lui Jorge Edwards doza optimă de umor care o face plăcută oricărui cititor.
Cine vrea
