Editura Meronia a publicat în 2009 un Dicţionar al personalităţilor feminine din România, având ca autori pe George Marcu şi Rodica Ilinca. Buna primire a lucrării a deteminat editura şi pe autori să dezvolte lucrarea, devenită acum, dublă ca volum, Enciclopedia personalităţilor feminine din România. Continuăm publicarea unor fragmente din această enciclopedie.
Destine de fiice de politicieni sub vremi
BIBESCU Elena (n. 1855 - d. 18 oct. 1902, Iaşi). Fiica liderului conservator Manolache Kostaki Epureanu şi a Mariei Sturdza-Bârlădeanu, a studiat pianul doi ani la Viena, unde a fost distinsă de Conservatorul Imperial cu o medalie şi o diplomă de onoare. Urmează apoi cursuri timp de un an cu Anton Rubinstein, pianist de faimă mondială şi director al Concertelor Imperiale Ruse şi al Societăţii Muzicale din Petersburg, şi cu Marc de la Nux, la Paris. A debutat la 14 febr. 1873, într-un concert pentru săraci, susţinut pe scena Teatrului Mare din Bucureşti. În acea seară, prinţul Alexandru Bibescu, fiul fostului domnitor Gheorghe Bibescu, i-a cerut mâna. Astfel a devenit ruda prin alianţă a influentelor familii nobile Brâncoveanu, Filipescu, Cantacuzino, Caraman-Chimay, de Noailles ş.a. "Prin căsătoria Elenei Kostaki Epureanu cu prinţul Alexandru Bibescu, se întâlneau pentru prima oară la această înălţime două neamuri opuse nu numai prin locul de obârşie, Moldova Kostăkeştilor şi Oltenia Bibeştilor, ci şi prin poziţia… faţă de Alexandru Ioan Cuza: Manolache Kostaki Epureanu era pro-Cuza, Gheorghe Dimitrie Bibescu anti-Cuza, deşi unionist în felul lui…" (C. D. Zeletin). Saloanele ei muzicale ţinute la Bucureşti sau Paris erau frecventate de cei mai importanţi artişti ai timpului, dar şi de aristocraţia europeană. Între oaspeţii ei s-au numărat Franz Liszt, Richard Wagner, Ignacy Jan Paderewski, Anatole France, Ambroise Thomas, Camille Sa