Compozitorul George Grigoriu locuia în Piaţa Galaţi. Acolo era punctul de întâlnire a tinerelor speranţe. Camera sa de muzică era presărată şi cu fotografiile celebrităţilor din vremea aceea, marele dirijor Sile Dinicu, apoi frumoasa Simona Casian, sau Roxana Matei, Aida Moga, Mara Ianoly, Luigi Ionescu, Luky Marinescu, Lavinia Slăveanu, basul Hodovansky, Didi Ionescu, Cornelia Teodosiu, imagini în grup cu Radu Şerban, Temistocle Popa, Trio Grigoriu, afişe, autografe, diplome, aşa cum văzusem numai în filmele străine. Îmi spuneam: "Când voi ajunge o artistă renumită, voi avea şi eu o cameră de muzică."
După ani de pregătire şi muncă, visul mi s-a împlinit. De data aceasta, eu aveam să-l invit la repetiţie pe maestrul Grigoriu, la noi, în Calea Victoriei nr. 100, unde creasem - după modelul lui - propria-mi cameră de muzică.
"Discul de Aur" câştigat, oferit de Casa de Discuri Electrecord şi de Consiliul de Stat pentru Cultură şi Artă (CSCA), era aşezat pe pian la loc de cinste, Discul de Marmură - Trofeul MIDEM de la Cannes -, afişele unor turnee, fotografii, diplome, premiile câştigate la Festivalul Naţional de la Mamaia, toate aveau rolul de a-mi ridica moralul în momentele de îndoială, de grele încercări, în perioadele suspendărilor din Televiziune şi Radio.
Fiind componentul celebrului Trio Grigoriu, Gigi - cum îl numeau muzicienii - avea tehnica frazării, experienţa cântăreţului pe care niciun alt compozitor n-o poseda la vremea aceea. El cunoştea importanţa vocalelor pe note înalte, înţelegea modul în care vocea atinge perfecţiunea, prin rezonanţă.
- De pildă, cuvintele "cer, floare, mare, poezie" au un sunet deschis - îmi spunea -, în timp ce "vânt, gând, blând" strangulează vocea pe acute. Aceste cuvinte se pot folosi la cuplet, dar nu le recomand pe notele înalte, la refren sau la finalul cântecului.
Din fericire, majoritatea tex
