Omul de afaceri Ilie Carabulea a ajuns, aseară, în arestul Poliţiei Sibiu, după ce mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de instanţă pe numele său a fost pus în aplicare de către poliţişti. El a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu executare pentru dare de mită. Averea lui este estimată la peste 200 de milioane de euro, potrivit revistei Capital. Sursa: MEDIAFAX
Mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de instanţă a fost pus în aplicare de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu. Carabulea se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. El a intrat în Inspectorat în jurul orei 19.00, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, citat de mediafax.ro.
Referitor la transferul lui Carabulea la un penitenciar, Balteş a spus că acest aspect urmează să fie stabilit în cursul dimineţii de astăzi. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Judeţene Sibiu au primit, aseară, mandatul de executare a pedepsei pentru omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru dare de mită, mandatul urmând să fie pus "în aplicare imediată".
Omul de afaceri Ilie Carabulea a demisionat, ieri, din funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Carpatica (BCC), după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită. Consiliul de Supraveghere l-a ales în locul lui Carabulea, în funcţia de preşedinte al Consiliului, pe Nicolae Petria, urmând a fi convocată Adunarea Generală a Acţionarilor pentru completarea componenţei acestei structuri, potrivit unui raport transmis Bursei.
Carabulea este principalul acţionar al Băncii Carpatica. El deţine indirect aproape 46% din acţiuni. În nume propriu controlează 41,29%, iar prin Atlassib mai