Horia Tecău a reuşit pentru prima dată să se califice în finala de dublu a turneului de tenis BRD Năstase-Ţiriac Trophy, pe care o va disputa mâine alături de coechipierul său, Robert Lindstedt. Perechea româno-suedeză s-a impus astăzi într-un meci cu schimbări de situaţie dramatice împotriva australienilor Hanley şi Kerr.
Semifinala de azi a fost o premieră pentru român, iar calificarea în finala turneului este cu atât mai mult o evoluţie fără precedent. Echipa cotată cu prima şansă la câştigarea turneului, Lindstedt/Tecău, a avut dificultăţi în prima parte a meciului, fiind aproape de o înfrângere dureroasă. Cu toate că meciul a început echilibrat, fiecare echipă punctând pe propriul serviciu, australienii Paul Hanley şi Jordan Kerr au trecut în avantaj o dată cu câştigarea primului break (game câştigat pe serviciul adversarului). Primul set s-a încheiat cu scorul de 7-5 pentru australieni.
Setul doi a început cu dificultăţi chiar şi mai mari pentru echipa lui Tecău, având în vedere că australienii au ajuns să conducă pe tabelă cu 3-0. Însă acesta a fost şi momentul care a produs o schimbare radicală în destinul meciului, perechea Tecău/Lindstedt reuşind să câştige primele două game-uri, dintre care unul pe serviciul adversarului. A urmat 3-3, iar, uşor, Lindstedt/Tecău au urcat în avantaj, ca în cele din urmă să câştige setul secund cu 6-4.
Super tie-break-ul (setul de departajare), disputat în meciurile de dublu atunci când nicio echipă nu a reuşit să câştige două seturi, a început echilibrat. Însă Tecău şi Lindstedt au reuşit să rupă ritmul jocului atunci când au înscris pe serviciul australienilor, după care au urmat alte secvenţe spectaculoase, printre care şi aşii lui Horia Tecău. Cu toate că australienii nu s-au lăsat cu uşurinţă învinşi, Hanley reuşind şi el doi aşi, românul a reuşit să obţină împreună cu Lindstedt calificarea în marea f