Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAE salută decizia APCE de acordare a Premiului Europa oraşului Sighişoara din România

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 28 aprilie 2012 ·

Ministerul Afacerilor Externe salută decizia Comisiei Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de acordare a Premiului Europa pentru oraşul Sighişoara din România. Ministerul Afacerilor Externe felicită Sighişoara pentru obţinerea acestei distincţii, prima de acest gen acordată unei municipalităţi din România, ca recunoaştere a eforturilor pentru promovarea unităţii europene. Lista oraşelor nominalizate a fost aprobată, în unanimitate, la reuniunea Comisiei Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă a APCE din 25 aprilie 2012. Ceremonia de decernare a Premiului oraşului Sighişoara va avea loc în timpul Festivalului medieval (20-29 iulie 2012). De asemenea, un alt oraş din ţara noastră, Mioveni, se află printre câştigătorii de anul acesta ai Diplomei de onoare - o altă distincţie acordată de Comisia Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă a APCE- alături de oraşe din alte şase state europene (Franţa, Germania, Italia, Polonia, Portugalia şi Turcia). Informaţii suplimentare: Premiul Europa recompensează eforturile pentru promovarea unităţii europene ale municipalităţilor din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei (CoE). Premiul a fost instituit în 1955, prin decizia Comitetului Miniştrilor, organul decizional al CoE. Membrii APCE aleg anual oraşele care primesc această distincţie şi cele care sunt eligibile pentru Placa de onoare, Steagurile de onoare şi Diplomele europene. Anul trecut, Sighişoara s-a clasat pe locul doi în competiţia pentru Premiul Europei, fiind de asemenea singurul oraş din România selectat în concurs. Atunci Sighişoara a pierdut în faţa oraşelor Landerneau din Franţa şi Hunfeld din Germania. Oraşul Sighişoara a fost premiat în 1995 cu "Diploma de Onoare", în 1998 cu „Drapelul de onoare" şi în 2003 cu „Placheta de Onoare". Ministerul Afacerilor Externe salută decizi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 2 ore
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°