Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce a căzut guvernul Ungureanu?

Publicat in Contributors.ro, sâmbătă 28 aprilie 2012 ·

Oare de ce o fi căzut guvernul Mihai Răzvan Ungureanu? Răspunsul, cauza principală nu-i deloc un mister, nici măcar nu-i foarte complicat. Vă privește în față, ca să zic așa. Dacă n-o vedeți e din pricina unui clișeu. 1. Care e clișeul?

Iată un fapt simplu și evident, care ar putea să arunce un pic de lumină: predecesorul dlui Ungureanu a supraviețuit la vreo zece încercări de debarcare similare. Una după alta, vreme de trei ani. Dl Ungureanu a reușit să piardă prima moțiune de cenzură, la nici trei luni de la instalare. Cum se explică un asemenea eșec? Tăiem rapid cu briciul lui Ockham scenariile utrasecrete și complicate, foarte prostuțe chit că sunt și foarte iubite de pseduo-analiștii de la noi. Circumstanțele? Nu sunt o explicație, chiar din contră. Guvernele dlui Boc au luat unele dintre cele mai impopulare măsuri economice. În schimb, cel al dlui Ungureanu tocmai se pregătea să ”reîntregească” salariile reduse de predecesorul său! Și atunci, cum de se explică supraviețuirea primului și eșecul celuilalt?

Clișeul? Iată-l: dacă persoana arată bine, are un CV excelent, are studii, vorbește frumos etc. atunci e musai să fie un bun politician. Cu atât mai mult dacă e tânăr – există o obsesie cu asta! -, plus alt clișeu foarte, foarte vechi: dacă e cumva dinafara politicii de partid. Nu reușesc să înțeleg ceva într-atât de lipsit de logică. Aplicat în orice alt domeniu ar fi eventual o tentativă stângace de scheci absurdist: ” – Doresc să mă angajez în postul de medic/strungar/avocat.” ”- Ia să vedem… Da, vorbiți fluent germana, aveți studii de matematici superioare, sunteți tânăr și fără experiență în domeniu. Excelent, sunteți omul nostru!” Or, această glumă slăbuță e luată drept adevăr valabil în domeniul politicii de la noi, și, iată, a (mai) făcut o victimă. 2. Cine sunt responsabilii?

Cauza principală a căderii guvernului Ungureanu este dl U

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 28 minute
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie

Mediafax acum o ora
Am totală încredere în Justiţie, spune generalul Florian Coldea, care a ajuns la poliţie să semneze controlul judiciar. El a refuzat să răspundă întrebărilor adresate de jurnalişti.

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum o ora
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Tragedie în Bistriţa. Un bărbat prins de un mal de pământ a murit

Mediafax acum o ora
„La locul solicitării au fost direcţionate de urgenţă un echipaj de descarcerare grea, containerul Multirisc, o autospecială de stingere pentru transport personal şi o autospecială cu materiale şi accesorii specifice, necesare în astfel de misiuni d

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 3 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Un val de aer rece ajunge în România: scad temperaturile și vin vijelii, ploi torențiale şi vânt

Adevarul acum o ora
Vremea se schimbă la început de săptămână. Până miercuri, 29 mai, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și, local, furtuni, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și estul Transilvaniei, iar pe spații mai restrânse, și în restul teritoriului, potr

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Spania va livra Kievului rachete Patriot şi tancuri Leopard

Adevarul acum 41 minute
Spania intenţionează să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în patru sectoare ale Capitalei

Mediafax acum 2 ore
Vor fi efectuate intervenţii la Magistrala 2 Sud - conductă Dn 700mm, în cadrul Lotului 5, Obiectivul 5 din POIM, în zona Şoselei Ştefan cel Mare din Sectorul 2. Se vor executa lucrările de demontare a tronsonului de conductă veche şi de montare a u

FBI investighează dispariţia unor comori antice de la British Museum

News.ro acum 2 ore
FBI investighează vânzarea către cumpărători americani a ceea ce se bănuieşte a fi sute de comori de la British Museum. Agenţia americană de aplicare a legii a ajutat, de asemenea, la returnarea a 268 de obiecte, despre care muzeul susţine că îi apa

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°