O nouă dietă, extrem de drastică, este deja un trend în rândul femeilor care vor să scape de kilogramele în plus din Marea Britanie. Acestea aleg să se hrăneasca printr-un tub, introdus în nas şi care ajunge direct în stomac, timp de zece zile, timp în care nu mănâncă absolut nimic.
Medicii care practică această cură de slăbire, care poartă numele de KEN (nr. Ketogenic Enteral Nutrition), susţin că în decursul celor 10 zile de dietă organismul este forţat să ardă grăsimile, iar la finalul terapiei persoana care apelează la această dietă slăbeşte 10% din greutatea iniţială, informează Sky News.
Această cură de slăbire asigură organismului doar 130 de kilocalorii. Persoanele care doresc să o încerce vor fi hrănite printr-un tub care se bagă în nas cu un amestec care conţine proteine, grăsimi şi apă.
Medicii nutriţionişti de la Asociaţia Britanică de Diabet (BDA) averizează adepţii acestei diete că adoptarea unei cure de slăbire extrem de drastică pune în pericol organismul uman.
Medicul Sasha Watkins, membru al BDA, spune că această cură de slăbire trebuie urmată sub stricta supraveghere a unui medic, mai ales că presupune introducerea unui tub în nas, cu ajutorul căruia cele substanţa din proteine, grăsimi şli apă ajunge direct în stomac. "Dacă tuburile nu sunt introduse adecvat, mâncarea poate ajunge direct în plămâni. Este o cură extrem de restrictivă. În plus, riscul apariţiei bolilor de rinichi este extrem de ridicat, din cauza formulei de proteine pure care este introdusă în organism", mai spune Watkins.
Dieta draconică răspândită în Italia şi în SUA
Această cură de slăbire pare să fi ajuns şi în Italia, unde, potrivit datelor citate de Sky News, 19.000 de persoane au apelat deja la această metodă de a scăpa de kilogramele în exces.
În Statele Unite ale Amercii această cură de slăbire este folosită în special